Un transport de lemn a fost oprit sâmbătă seara de Transport ilegal de material lemnos depistat de jandarmii montani din Colibița, la un control de rutină.

„Sâmbăta seara, pe timpul executării unei acțiuni punctuale pe linie silvică jandarmii montani Colibița alături de efective din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița, au depistat un vehicul care transporta material lemnos de esență rășinos. La fața locului a fost solicitat și un reprezentant al Ocolului Silvic Bistrița-Bârgăului care în urma inventarierii materialului lemnos a constatat că în remorcă se afla o cantitate mai mare de lemn față de cea înscrisă în aviz.
Astfel, s-a dispus confiscarea diferenței de material lemnos și potrivit art. 19, alin.2, lit.b, pct.1, din Legea nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, s-a dispus aplicarea unei sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei, pentru expedierea de material lemnos cu diferență între cantitatea înscrisă în avizul de însoțire și cea rezultată în urma inventarierii“, se arată într-un comunicat al jandarmeriei.

SPUNE-TI PAREREA