Comasarea alegerilor a pus partidele în fața dublei provocări: cea a europarlamentarelor combinate cu alegerile locale. La nivelul județului Bistrița-Năsăud situația nu e mai diferită de celelalte județe din Regiunea de Nord-Vest sau din Transilvania, desi, este important de consemnat că, fiecare județ are specificul lui. Diferența este forța organizației PSD BN, a lui Radu Moldovan și a echipei acestuia (Daniel Suciu, Romeo Florian, iar de cealaltă parte liberalii și echipa lui Ioan Turc. De altfel, cele două partide și-au împărțit județul la capitolul primării, existând o singură primărie cu primar care nu face parte din PSD sau PNL: cea a comunei Braniștea, acolo unde există un primar al UDMR.

De unde plecăm la data de 26 februarie 2024

La ora redactării acestui material, situația primăriilor arată în felul următor:

PSD: BECLEAN, Bistriţa Bârgăului, Budacu de Jos, Căianu Mic, Ciceu Giurgeşti, Ciceu Mihăieşti, Chiuza, Coşbuc, Dumitra, Dumitriţa, Galaţii Bistriţei, Lechinţa, Livezile, Maieru, Măgura Ilvei, Mărişelu, Monor, Negrileşti, Nimigea, Prundu Bârgăului, Poiana Ilvei, Rodna, Romuli, Şieu, Şieuţ, Şintereag,Parva, Șieu Odorhei, Târlişua, Telciu, Teaca, Tiha Bârgăului, Uriu, Zagra, Șieu Odorhei, Sînmihaiu de Câmpie, Silivașu de Câmpie, Cetate, Ilva Mică.

Notă: primăriilor conduse de primari PSD li se adaugă cele ale ALDE, 6 la număr, ai căror aleși locali au fuzionat ”simbolic” cu PSD

PNL: BISTRIȚA, NĂSĂUD, SG. BĂI, Rebrișoara, Șanț, Feldru, Spermezeu, Chiochiș, Nușeni, Matei, Petru Rareș, Miceștii de Câmpie, Urmeniș, Lunca Ilvei, Ilva Mare, Leșu, Șieu Măgheruș

UDMR– Braniștea

MUNICIPIUL BISTRIȚA

Avem numele celui mai sigur candidat: actualul primar Ioan Turc, președinte al PNL BN. Celălalt ar putea fi Gabriel Lazany de la PSD. De asemenea, Călin Stan, actual viceprimar, posibil candidat al Alianței Dreapta Unită (USR-PMP-Forța Dreptei)- ADU. Este așteptat numele candidatului AUR, aici fiind vehiculate mai multe nume: George Dumitrescu, omul de afaceri Marius Negrea, dar, totul depinde de decizia lui George Simion. Nu uităm de ecologistul Marius Bălan (Bistrița Civică) și, cu siguranță vor mai apărea candidați. Nu avem nimic concret de la SOS România.

BECLEAN

Primar de 24 de ani, Nicolae Moldovan este singurul candidat cu care PSD își poate ”conserva” voturile din zona Beclean și cu extindere spre UAT-urile aflate în apropiere. PNL, va intra în luptă cu Bogdan Rusu, viceprimar, deși ar mai exista doritori. AUR încă nu a anunțat nici un nume, asta pentru că el încă nu există, în timp ce ADU nu a anunțat, încă, pe nimeni, deși sunt destui posibili candidați atît de la PMP (Ioan Caius Cârcu) sau de la USR, deși, aici nu exclud niscaiva surprise.

NĂSĂUD

Fără doar și poate, liberalul Dorin Vlașin merge pentru un al doilea mandat deschizând lista PNL, dar nu știm foarte multe lucruri despre candidatul PSD, deși, el este deja știut în forurile interne ale partidului. Vom vedea cine e candidatul AUR, cel al ADU, poate omul de afaceri Dorel Oltean.

Sângeorz BĂI

În cazul orașului Sângeorz Băi, Cătălin Bota pare să fie în top.În cee ace îl privește pe Traian Ogâgău, comasarea i-a dat planurile peste cap, adică candidatura. Oricum, era o mare surpriză pe ce listă ar fi candidat. În acest caz, situația nu este simplă acolo pentru PSD, în timp ce PNL va merge pe Bota, el fiind la această oră cartea câștigătoare. Cert, acolo și AUR va avea un candidat greu.

TREBUIE ȘTIUT CĂ: Fiecare oraș în parte va avea parte de analize minuțioase.

Așa cum se știe, cei 58 de primari aflați în funcție au prima șansă la alegerile ce urmează, mai ales că avem un singur tur de scrutin.

PRIMA PRECIZARE: Noul context în care vor avea loc alegerile locale: comasare, prezența AUR, SOS și ADU, anomia din societatea românească, radicalizarea unor grupuri tot mai numeroase și mai doritoare de o schimbare totală, pune Coaliția PSD-PNL în fața unui zid a cărui înălțime nu îl cunoaște.

 

Bistriţa Bârgăului- Vasile Laba – PSD
Braniştea – Martonos Tamás – UDMR
Budacu de Jos- Florin Sandu Simionca- PSD
Budeşti- Vasile – Vasile Codrea- PSD
Căianu Mic- Paul Știr- PSD
Cetate- Lucian Tarniță, PMP-PSD, aproape invizibil în timpul mandatului
Ciceu-Giurgeşti- Vasile Iuga – PSD- invizibil în timpul mandatului
Ciceu-Mihăieşti (2005)- Valentin Mureșan – PSD (se pare că nu mai candidează)
Chiochiş- Vasile Silași – PNL
Chiuza- Grigore Bradea- PSD. Probleme de comunicare. Există și varianta ca Bradea să piardă alegerile
Coşbuc- Ioan Pavelea – PSD
Dumitra- Gheorghe Bălăjan, vechi combatant PD, PDL, ALDE. Candidează de la PSD. Invizibil ca primar în mandatele 2016-2020, 2020-2024
Dumitriţa – înființată în 2002- Ilie Ucherenciuc- PSD
Feldru- Grigore Țiolan- PNL
Galaţii Bistriţei- Vasile Vermeșan – PSD
Ilva Mare- Octavian Cicșa- PNL. Probleme de comunicare.
Ilva Mică- Aurel Horia – PSD
Josenii Bârgăului- Nicolae Vrâncean- PSD
Lechinţa- Romeo Florian- PSD
Leşu- Sorin Avram- PNL
Livezile- Traian Simionca -ALDE- PSD
Lunca Ilvei- Flaviu Lupșan- PD-PDL- PNL- primar din 1997. Probleme de comunicare
Maieru- Vasile Borș- PSD
Matei- Vasile Encian- PNL
Măgura Ilvei- Valer Avram- PSD
Mărişelu- Horia Petruț- PSD
Miceştii de Câmpie- Ioan Becan (PNL)- nu mai candidează
Milaş- primar interimar e liberalul Gabriel Bâcâin. Șanse mari să fie confirmat pentru un mandat plin de primar
Monor- Ioan Cira- primar din 1997 – PSD se va bate cu Dorin Arsinte, candidatul Alianței pentru Dreapta Unită
Negrileşti – înființată în 2002- Dumitru Costin- PSD. Probleme de comunicare
Nimigea- Mircea Runcan – PSD- nu mai candidează
Nuşeni- Ioan Mureșan- PNL
Parva- Ioan Strugari- PSD
Petru Rareş- Ionel Ropan- PNL
Poiana Ilvei – înființată în 2003- Ioan Scridonesi- PSD- Probleme de comunicare
Prundu Bârgăului- Doru Crișan- PSD
Rebra- Ștefan Danci- PSD. Danci poate pierde alegerile. Probleme de comunicare
Rebrişoara- Viorel Clapău- PNL. Se pare că nu mai candidează
Rodna- Valetin Grapini- PSD. Probleme de comunicare cu Consiliul Local și altfel de probleme
Romuli- Ioan Monița- PSD
Runcu Salvei – înființată în 2005- Anchidim Pavelea- PNL
Salva- Gheorghe Onul – primar din 1997- PSD
Sânmihaiu de Câmpie- Ioan Mate- ALDE-PSD
Silivaşu de Câmpie- Ioan Cămărășan – ALDE-PSD
Spermezeu- Sorin Hognogi- PNL- dosar penal
Şanţ- Viorel Forogău- PNL
Şieu- Ioan Cifor- PSD
Şieu-Măgheruş- Sorin Mititean – PNL
Şieu-Odorhei- Sorin Sfintean-PSD
Şieuţ- Mihai Ivan- PSD
Şintereag- Ioan Bob- PSD
Târlişua- Vlăduț Purja- PSD
Teaca- Iustian Muntean- PSD- nu e decis dacă mai candidează
Telciu- Sever Mureșan- ALDE-PSD
Tiha Bârgăului- Vasile Șut- PSD
Uriu- Radu Spermezan- PSD. Probleme de comunicare
Urmeniş- Dumitru Tomșa- PNL
Zagra- Nicolae Bușcoi- PSD

 

Alin Cordoș

SPUNE-TI PAREREA