Deputatul PSD, Doina Pană, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, ce măsuri se vor lua în perioada următoare.

„Din cauza ezitărilor lungi care au reuşit să enerveze o ţară întreagă ale domnului preşedinte, Guvernul a fost instalat foarte târziu. Luna ianuarie s-a pierdut pentru acele măsuri cu care vroiam să venim. Veştile bune continuă. Astăzi, în şedinţa de Guvern, pe lângă ce am hotărât în Parlament şi am votat să modificăm Codul Fiscal, astfel încât CASS-ul să dispară complet la pensionari şi cei cu pensii sub 2000 lei să nu mai fie impozitaţi, astăzi creşte punctul de pensie. Per total, nu numai 1,2 milioane pensionari vor beneficia ci toţi pensionarii. Acea pensie minimă, derizorie de 400 lei va creşte la 520 lei. Vin şi primele două măsuri foarte bune pentru studenţi, se va hotărî ca bursele să crească la 201 lei de la 83 lei şi transportul pe CFR să fie gratuit, indiferent de numărul călătoriilor”, a declarat deputatul PSD Doina Pană.

„Nu vom surprinde cu nimic în această perioadă de guvernare, pentru că totul este prevăzut în program: ce măsură, când se ia, ce impact are. Programul de guvernare înseamnă o executare a lui. Ministrul trebuie să încadreze în termene și să facă fix ce scrie în programul de guvernare”, a mai declarat Doina Pană.

SPUNE-TI PAREREA