Nimic nu te poate înveseli mai repede și mai ușor, într-o zi mohorâtă, decât o băutură caldă și o prăjitură! O cafea și o prăjitură bună este, pentru mine, un mic „ritual“ pe care îl urmez periodic și de fiecare dată are un efect magic.
Cu toții ne aducem aminte de momentele din copilărie când părinții ne duceau la cofetărie și alegeam, de fiecare dată, aceeași prăjitură. Dacă stăm să ne gândim, cofetăriile sunt, pentru comunitate, niște locuri mult mai importante decât am crede, pentru că ele nu doar furnizează prăjituri la bucată și platouri de sărbători, ci amintiri și căldura momentelor pe care le petrecem împreună.
O perioadă, Bistrița a dus lipsa unor cofetării cu savoare și personalitate, așa că dezvoltarea pe care au cunoscut-o, în ultimii ani, câteva locuri în care poți servi cafea, ceai și prăjituri este un lucru pe care îl apreciez foate mult. Cred că fiecare om are amintiri și conexiuni cu un astfel de loc anume din oraș, chiar dacă nu realizează acest lucru.
Zilele relaxante în care duc copiii în oraș la o înghețată & prăjitură și fac zarvă la masă, zilele în care mă reîntâlnesc cu o veche prietenă și avem multe de vorbit în jurul unei cafele asortate cu o brioșă, weekend-urile rare în care vin surorile mele acasă, mergem la o prăjitură și se amuză de pozele mele „de instragram“, sunt zilele „aromate“ care ne rămân impregnate în minte.
„Tortul fără nicio ocazie“ și alte amintiri
Sora mea mai mare este specialistă în torturi și prăjituri, așa că multe momente de familie sunt strâns legate de gustul preparatelor ei, realizate cu dragoste și meticulozitate. E mereu atentă la arome, are grijă ca amestecul să aibă un gust natural, echilibrat și un aspect atractiv. Sunt faimoase torturile ei pe care le face la aniversări, de Sărbători sau cu alte ocazii festive de familie. Dar cele mai drăguțe sunt „torturile fără nicio ocazie“, adică atunci când nu e nimic special, dar ea se hotărăște să facă un nou sortiment de tort.
La fel de drăguțe și speciale sunt ieșirile mele în oraș, cu copiii, „fără nicio ocazie“. Doar pentru că avem poftă de o prăjitură.
Deși ies în multe locuri de une poți lua cafea și prăjituri, locul meu preferat (și al copiilor) rămâne Merigo. Îmi place pentru că poți asorta prăjiturile cu înghețată, dar, mai ales, pentru că toate preparatele de cofetărie au un acea savoare echilibrată și familiară a prăjiturilor de casă. De obicei, luăm cam aceleași lucruri: înghețată de vanilie și carrot cake. Fiică-mea, cel puțin, este foarte fidelă alegerilor ei și nu încearcă niciodată altceva în afară de înghețată de vanilie și prăjitură cu ciocolată. Eu și fiu-meu suntem deschiși și altor opțiuni: tartă cu mere, pavlova, înghețată de fistic, caramel sărat sau căpșuni. Ideea este că toate acele momente în care ei „negociază“ și se decid în fața vitrinei, fac zarvă și se mai ceartă la masă, mai vor un glob de înghețată în plus și avem, în sfârșit, timp, să povestim de ale noastre, dau gust vieții. Și cred că toată lumea care citește asta se regăsește și îmi dă dreptate.
Am luat tort cu Gianduja și cred că toată lumea trebuie să îl guste măcar o dată!
De la Merigo am luat și câteva torturi pentru aniversările prietenilor sau ale familiei și mereu au fost apreciate.
Cel mai recent, am luat de la Merigo un tort semifreddo, cu cremă Gianduja. L-am ales întâmplător, pentru ziua unei prietene și cred că oricine trebuie să îl guste măcar o dată pentru că e, cu adevărat, special! Este un tort care se servește rece, dar chiar și după ce îl scoți la temperatura camerei, crema se transformă în mousse și are un gust catifelat, deosebit. Tortul este savuros și bogat, dar, în același timp, este un tort ușor, dulce exact cât trebuie. Noi l-am combinat cu niște prosecco, după cină, și a fost fabulos.
Gianduja are și o istorie specială. Este o cremă fină de ciocolată şi alune de pădure măcinate. Reţeta este de origine italiană şi se foloseşte de la începutul secolului al XIX-lea, fiind descoperită de ciocolatierii italieni, după embargoul impus de Napoleon în 1806. Pentru că nu mai aveau cum să importe cacao, ei au apelat la o resursă locală: alunele de pădure. Prăjite, măcinate şi amestecate cu ciocolată, alunele erau transformate în deserturi delicioase, care au devenit tot mai populare. În prezent, gianduja este unul din simbolurile oraşului Torino.
