Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au desfășurat o amplă acțiune pentru combaterea traficului de droguri de risc și mare risc, în urma căreia trei persoane, cu vârste de 16, 19 și 20 de ani, sunt cercetate penal.

Din probele administrate a reieșit că, în perioada 2024 – iunie 2025, tânărul de 19 ani ar fi procurat, deținut, oferit gratuit și comercializat droguri de mare risc, sub formă de „cristal” (3-CMC), inclusiv către minori din județul Bistrița-Năsăud. Activitatea acestuia ar fi fost sprijinită de minorul de 16 ani, care, la rândul său, ar fi vândut în mod repetat același tip de substanță, contra sumei de 50–100 de lei/doză.

Totodată, ancheta a scos la iveală că, în perioada 2022 – 2024, persoana de 20 de ani ar fi fost implicată în traficul de droguri de mare risc (3-CMC), iar între 2024 și iunie 2025 ar fi comercializat canabis și rezină de canabis (droguri de risc), la prețul de 50 de lei/gram.

În cadrul acțiunii desfășurate la data de 17 iunie 2025, polițiștii au efectuat 7 percheziții domiciliare în municipiul Bistrița, orașul Sângeorz-Băi și comuna Maieru. Cu această ocazie, au fost ridicate peste 220 de grame de 3-CMC, cantități de canabis, obiecte purtând urme de substanțe interzise, precum și alte probe relevante pentru cauză.

Cei trei suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar astăzi, 18 iunie, procurorii D.I.I.C.O.T. au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Precizăm că, pe întreaga durată a procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

SPUNE-TI PAREREA