Municipalitatea caută variante prin care poate să decongestioneze traficul din Bistrița. Propunerile principale: Linia verde, variante de ocolire, tren urban!

Ioan Turc, primarul Bistriței, a adus în discuție din nou soluții pentru decongestionarea traficului, printre care Linia Verde și variantele de ocolire ale orașului.

Linia verde va răspunde acestei probleme  (n.r.) decongestionarea orașului. Dar oricum, rezultatele se văd în timp. Îi ia ceva omului să se adapteze, să-și schimbe modul de viață. Mai e proiectul cu varianta de ocolire, ce pornește de undeva de la Dealul Cocoș și merge până în Sărata, care trece prin Zăvoaie. Și acesta e un proiect pe care îl susțin și-l voi susține. Ne mai gândim la două parcări la extremitățile, la marginile orașului, în așa fel încât oamenii să nu mai fie obligați să vină cu mașina până în buricul târgului”, a declarat Ioan Turc într-o conferință de presă.

Mai mult decât atât, a adus în discuție trenul metropolitan, o variantă de decongestionare a traficului propusă de Ionuț Simionca în campania electorală.

Edilul Bistriței spune că va fi depus un proiect pe fonduri europene pentru un tren urban care poate deveni metropolitan datorită infrastructurii căii ferate.

1 COMENTARIU

SPUNE-TI PAREREA