Un incendiu puternic a izbucnit vineri după-amiază la acoperișul unei case de locuit din localitatea Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud. Pentru lichidarea focului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari, sprijinite de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din Ilva Mare și Lunca Ilvei.
Flăcările au cuprins rapid acoperișul imobilului care găzduia trei locuințe, în care trăiau peste 20 de persoane. Din fericire, toți locatarii au reușit să se autoevacueze, iar până la această oră nu au fost înregistrate victime.
La o primă evaluare, suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 400 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat, iar pompierii lucrează în continuare pentru lichidarea completă a tuturor focarelor.
Intervenția este în dinamică, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud (ISU BN).
UPDATE: Ca urmare a incendiului produs în localitatea Ilva Mare, în urma căruia au fost afectate trei locuințe în proporție de 80-90%, primarul comunei a solicitat sprijin pentru adăpostirea familiilor rămase fără locuință.
În cele trei case locuiau aproximativ 20-30 de persoane, dintre care o parte se aflau la muncă în timpul zilei. Pentru a le asigura condiții minime de cazare, acestea vor fi găzduite temporar în zona bucătăriei capelei din localitate, spațiu care dispune de toalete, bucătărie și loc de cazare.
La solicitarea autorităților locale, din rezerva de stat constituită la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost puse la dispoziție 20 de seturi complete de paturi (saltele, pături, perne și cearșafuri).
În sprijinul comunității, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a dispus trimiterea imediată a resurselor necesare pentru a asigura confortul și siguranța persoanelor afectate.
Sursa foto: mesager24.ro