5 C
Bistrita, Romania

Radu Moldovan spune că a găsit o formulă pentru împărțirea corectă a banilor

Președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, a declarat că fondurile de la Consiliul Județean pentru primării se vor împărți anul acesta după o formulă,...

Tășuleasa Social a lansat proiectului “Ziua Bună! – Ziua Voluntarilor Mici” – ediția 3

Asociația Tășuleasa Social și organizația germană Die Johanniter, în parteneriat cu Coca-Cola HBC România, Raiffeisen Bank, Romstal și cu sprijinul ISJ Bistrița-Năsăud, ISJ Cluj,...

Polițiștii bistrițeni au oferit mărțișoare femeilor aflate în trafic

Cu ocazia Zilei Mărţişorului, polițiștii bistrițeni au oferit în trafic mărțișoare, recomandări și broșuri preventive. Ca în fiecare an, de 1 Martie, poliţiştii rutieri s-au...

Ce spune ministrul Dezvoltării despre finanțarea Aquapark-ului din Bistrița

Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh, a fost întrebată într-o conferință de presă dacă se poate finanța proiectul Aquapark-ului din...

Ministrul Dezvoltării, la Bistrița. Ce gest a făcut când a fost întrebată de împărțirea banilor (FOTO)

Sevil Shhaideh, vicepremier al României și Ministrul al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a efecuat o vizită în județul Bistrița-Năsăud. Ministrul s-a...

Termen limită pentru reînnoirea unor abonamente pentru parcări de reşedinţă în Bistrița

La data de 31 martie, expiră abonamentele de parcare tip reşedinţă pentru zona delimitată de străzile Andrei Mureşanu, Aleea Heniu, Aleea Ineu, Aleea Rotundă,...

Concurs pentru ocuparea unui post de medic specialist

Direcţia Municipală de Sănătate Bistriţa anunţă organizarea concursului pentru ocuparea postului contractual de medic specialist stomatolog/dentist, pe durată nedeterminată. Condiţii specifice de participare: 1) studii superioare...

Doina Pană vrea “Ziua Națională a Pădurilor”. Proiect de lege în Parlament

Ziua Națională a Pădurilor se va sărbători în data de 25 martie. Un proiect de lege în acest sens a fost inițiat. "Astăzi am susținut,...

Ședință extraordinară de Consiliu Județean. Se împart bani pentru primării

Consilierii județeni au fost convocați în ședință extraordinară vineri, 3 martie, cu începere de la ora 12.00. Pe ordinea de zi se află următoarele proiecte: Proiect...

Ziua Protecției Civile, sărbătorită în Bistrița. Șeful CJ și prefectul, la evenimente (FOTO)

Ziua Protecției Civile a fost sărbătorită astăzi și în județul Bistrița-Năsăud. ISU Bistrița a organizat o serie de evenimente La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de...