Cu ocazia Zilei Drapelului Național, jandarmii montani din Rodna au arborat steagul României pe Vârful Ineu, cel mai înalt punct din județul Bistrița-Năsăud, situat la 2.279 de metri altitudine.

Acțiunea are o puternică valoare simbolică, fiind un omagiu adus înaintașilor care au luptat pentru libertate, unitate și demnitate națională. Totodată, acest gest reprezintă o reafirmare a angajamentului jandarmilor față de valorile naționale și față de comunitatea pe care o protejează.

„Drapelul este mai mult decât un simbol, este o legătură cu trecutul, cu sacrificiile și idealurile celor care au construit România modernă. Prin această acțiune, colegii noștri au dorit să onoreze memoria înaintașilor și să arate respectul față de valorile naționale”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Bistrița-Năsăud.

Vârful Ineu este unul dintre cele mai apreciate obiective turistice din județ, oferind turiștilor trasee spectaculoase și priveliști impresionante asupra Munților Rodnei și a peisajului montan înconjurător.

Ziua Drapelului Național este sărbătorită anual pe 26 iunie și reprezintă un moment de recunoștință și respect față de simbolurile naționale, dar și față de cei care au contribuit la păstrarea unității și identității poporului român.

1 COMENTARIU

  1. “Un drapel reprezintă experienţa unui mare popor, clădit cu sânge. Drapelul nu este un simbol al unui sentiment, ci al unei istorii.”
    (Woodrow Wilsson – Discurs, 14 iulie, 1915)

    In România 26 iunie a fost declarată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi este marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne. Legea mai prevedea că in orasele reşedinţă de judeţ si nu numai, Drapelul National se va amplasa într-o piaţă care, pe cât posibil, să se numească Piaţa Tricolorului.
    Cu prilejul acestei zile, în Capitală şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, sunt organizate ceremonii publice de înălţare a Drapelului Naţional.
    Constituţia României consfinteste faptul că Drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imnul de stat. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că “drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu. Nu există o dimensiune standard in valori absolute pentru Drapelului Naţional.
    Prin Legea numarul 75 din 16 iulie 1994, se stabileste că drapelul Romaniei are forma dreptunghiulara, latimea trebuie sa fie egala cu 2/3 din lungime, iar dimensiunile celor trei fasii sunt egale. Drapelul Romaniei este tricolor iar, conform regulilor de precadere, albastru este prima culoare la lance in cazul arborarii pe orizontala sau sub lance daca steagul este asezat vertical. Fie ca se utilizeaza o arborare pe verticala sau pe orizontala, intotdeauna albastru va fi pe partea cu sistemul de prindere.
    In lume există încă trei ţări cu drapelul tricolor în culorile albastru, galben si rosu, identic cu cel al Romaniei. Este vorba despre Ciad, Andora si Republica Moldova, cu mentiunea ca ultimele două au imprimată stema ţării lor pe culoarea galbenă.

SPUNE-TI PAREREA