Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă în localitatea Floreșto din Bistrița-Năsăud unde un autoturism a intrat într-un gard.
La fața locului au intervenit un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj SAJ.
De asemenea, a fost solicitat un elicopter SMURD.
„La fața locului echipajele au găsit trei victime, toate conștiente și cooperante. O femeie în vârstă de 28 de ani care prezenta multiple traumatisme este transportată pe calea aerului la o clinică de specialitate din municipiul Târgu Mureș. Doi copii în vârstă de aproximativ 12 respectiv 19 ani cu leziuni ușoare care sunt transportați la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, a transmis ISU BN.

Cercetările au fost efectuate  de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud împreună cu cei ai Compartimentului Rutier Năsăud. La volan se află femeia

„Din primele date, o femeie de 28 de ani, din Florești, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172B, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto și a doi pasageri, de 12 și 19 ani,  transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

<span;>Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, urmând a i se recolta probe biologice.

Polițiștii rutieri din Năsăud continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, a informat  IPJ BN.

SPUNE-TI PAREREA