Vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, a primit un tricou și o brățară de rebrenist, la festivitatea de inaugurarea a clădirii reabilitate a Colegiului Național Liviu Rebreanu din Bistrița. În 2019, când Daniel Suciu era ministru al Dezvoltării, a susținut și a deblocat finanțarea proiectului prin CNI.

Monica Halaszi, directorul CNLR Bistrița, a povestit un episod din perioada în care Daniel Suciu era elev la liceul „rival“ Andrei Mureșanu, participând la un concurs, cu un moment artistic.

„Știți cu toții că există o rivalitate între Liviu și Andrei. Cele două colegii rivale se află pe același bulevard. În 1999, Televiziunea Română organiza un concurs între licee, intitulat CARE pe CARE, firește, câștigat de cei de la Liviu. Mi-a rămas o imagine… E vorba de momentul artistic al celor de la CNAM, o secvență dintr-o piesă de teatru a lui Marin Sorescu, în care un elev interpreta rolul unui român care vorbea despre dificultăți care trebuiau depășite.

Ei bine, depășirea dificultății de a găsi soluții pentru reabilitatea clădirii centenare a CNLR a venit, după 20 de ani, nu știu dacă e întâmplător, din partea acelui elev. În 2019, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, domnul Vasile Daniel Suciu, elevul de altădată, a semnat finanțarea proiectului de consolidare și modernizare a corpului A a Colegiului Național Liviu Rebreanu„, a spus Monica Halaszi, directorul CNLR, care i-a oferit un tricou de rebrenist.

Ce a spus Daniel Suciu la inaugurare

Sunt mândru, dar nu o să fac caz de asta, sunt bucuros, dar o să-mi trăiesc bucuria și după ce acest eveniment se va finaliza, sunt emoționat… Acum exact 30 de ani deveneam elev de liceu, nu aici, ci la Andrei Mureșanu. Ani de zile am trecut pe lângă acest liceu uitându-mă nu cu drag, nu cu pizmă, dar nici cu cele mai calde sentimente, pentru că între Andrei Mureșanu și Liviu Rebreanu există o mare rivalitate.

Dar să știți că din această mare rivalitate, acest oraș a avut numai de câștigat, oameni care au fost la cele două licee au avut doar de câștigat (…) Nu m-am gândit niciodată că viața mă va purta acolo unde poți să pui degetul sau o semnătură pentru Liviu. În 2019, nu am mai fost rivalul de la Andrei Mureșanu, ci bistrițeanul mândru de istoria celor de la Liviu Rebreanu și nu pot să fiu decât bucuros că fac parte din istoria CNLR. Un gând bun pentru toți elevii de la Liviu: fiți mândri că ați făcut, că faceți sau că veți face școală bună aici”, a spus Daniel Suciu.

SPUNE-TI PAREREA