Cinci copii din Posmuș au fost transportați în această seară la spital după ce li s-a făcut rău. Conform unei informări a ISU BN, copiii prezintă stări generale alterate, cu vărsături și simptome febrile. Din primele informații, este posibil ca minorii să fi ingerat o substanță toxică. Aceștia vârste între 3 și 9 ani și sunt din aceeași familie.
La fața locului au fost alocate echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, autospeciala de transport victime multiple (ATPVM) și două echipaje aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud. UPU SMURD a suplimentat personalul medical din ture libere pentru deplasarea în sprijin la locul solicitării.
„Echipajele medicale au găsit la locul solicitării cinci minori (3 ani, 4 ani, 6 ani, 7 ani, 9 ani) stabili hemodinamic și respirator – posibil intoxicație – preluați în vederea transportului la UPU SMURD Bistrița“, a transmis ISU BN.
La spital a fost transportată și mama copiilor în vârstă de aproximativ 28 de ani.
UPDATE: La locul incidentului a ajuns și poliția pentru a cerceta circumstanțele în care cei cinci copii au ajuns la spital. Unul dintre copii ar fi turnat o substanță toxică în apa de băut.
„În această seară, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit în Posmuș unde cinci minori ar fi ingerat substanțe toxice.
La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul ca unul dintre minori ar fi turnat dintr-o substanță toxică, posibil insecticid lichid, într-o găleată cu apă pentru consum. Ulterior, membrii familiei care ar fi consumat apa, au manifestat stări alterate de sănătate.
Cu privire la cele constate și pentru lămurirea situației de fapt, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ BN.