Pompierii militari de la Secția Năsăud au intervenit în această seară la un incendiu izbucnit la o centrală termică, în localitatea Nepos.
„În urma incendiului au ars materiale combustibile aflate în apropierea centralei termice. Două persoane de sex feminin, mama în vârstă de aproximativ 38 de ani prezintă arsuri de gradul I la nivelul feței și fiica în vârstă de aproximativ 12 ani cu atac de panica sunt transportate la CPU Năsăud pentru investigații medicale suplimentare“, a transmis ISU BN.