Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița-Năsăud va căpăta un alt aspect după finalizarea tuturor lucrărilor de extindere și modernizare. Untatea spitalcească va avea o parcare modenă, loc de joacă pentru copii și o mică bisericuță în curte.

„Așa va arăta, anul viitor, Spitalul! Un cumul de proiecte, zile în șir de muncă, numeroși specialiști și un singur țel: să punem sănătatea oamenilor pe primul loc, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Un nou corp de spital, pavilionul principal modernizat, peste 180 de locuri de parcare, loc de joacă pentru copii, aparatură ultramodernă, mica bisericuță unde credința și speranța se întâlnesc în fiecare zi, cadre medicale dedicate, profesioniști cu suflet, minte și mâini de aur, o echipă de management de top, ambiția de a demonstra că se poate și dorința de a transforma durerea în bine.
Vă mulțumim pentru încredere!
Ne dă puterea să continuăm munca și face ca totul să fie posibil!
Gabriel LAZANY mulțumesc pentru ca în continuare, ca Primar, mintea ta este și la Spital și facem echipă pentru oameni!“, a transmis pre;edintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Gabriel Lazany: „Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Bistrita rămâne un loc de suflet pentru mine“

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany a precizat că spitalul rămâne un loc de suflet pentru el și că primăria va susține investițiile în sănătate.

„Chiar dacă astăzi administrez un oraș, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Bistrita rămâne un loc de suflet pentru mine.
De fiecare dată când colegii din spital îmi cer părerea, mă bucur să contribui, pentru că sănătatea oamenilor trebuie să rămână o prioritate. Ultimele discuții cu echipa de management ne-au adus mai aproape de o soluție pentru regenerarea celorlalte spații exterioare care nu au fost prinse în proiectele anterioare.
Felicit echipa spitalului pentru munca depusă și pentru dorința de a face mereu mai mult. Bistrițenii merită servicii medicale de top, iar eu voi fi mereu alături de cei care pun sănătatea oamenilor pe primul loc!
Primăria Municipiului Bistrița susține investițiile în sănătate și Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița!“, a spus Gabriel Lazany.

SPUNE-TI PAREREA