Vremea se va încălzi azi și mâine în Bistrița-Năsăud, dar iarna încă nu s-a terminat. Sunt posibile ninsori în seara zilei de vineri, după care urmează o nouă perioadă de ger.
Iată prognoza detaliată transmisă de ONG Meteo.BN:
„Traversăm o perioadă de acalmie extinsă în aspectul vremii de la noi, în condiții de presiune ridicată și un regim termic destul de coborât, cu minime spre sau sub pragul de ger în fiecare zi.
Cu o mică pauză la sfârșit de săptămână, urmatoarea perioadă continuă sub aceleași coordonate, astfel, nu scăpăm de frig nici săptămâna viitoare, ba încă acesta se va mai „ascuți”.
Până atunci, joi și vineri vremea se va încălzi, totuși, sub efectul lateral al unui ciclon mediteranean care s-ar porni spre noi dar care nu reușește. Astfel, astăzi și mâine valorile termice sunt în creștere, cu maxime care se vor duce spre 10°C în zonele joase de relief.
Vineri după – masă și vineri noaptea, un pasaj frontal va aduce precipitații, ceva ninsori la deal și la munte dar mixte în zonele joase si chiar ploi pe aici, urmând ca până spre dimineața zilei de sâmbătă, ceva fulgi de nea sa avem si in zonele cu precipitații lichide.
Nu va fi nimic important însă, precipitațiile vor trece rapid iar în zonele mai înalte vor fi condiții de o depunere de câțiva cm de omăt. Mai jos, poate doar o schimbare temporară de decor..🌨🌨
De sâmbătă, apoi, intrăm sub incidența unei noi invazii de aer rece, polar, aer care ne va afecta, se pare, toată săptămâna viitoare. Principalele modele de prognoză plasează teritoriul județului nostru într-o zonă de presiune ridicată astfel, aspectul va fi unul stabil. Se va răci, însă, la valori sub cele de săptămâna aceasta iar cerul degajat va asigura, cel mai probabil de luni încolo, minime de temperatură care se vor duce spre ( n-ar fi exclus chiar ușor sub ) -20°C în depresiuni, cu ger generalizat pe toată suprafața județului. Diferența față de săptămâna aceasta este că si pe timpul zilei temperaturile se vor menține scăzute, acestea fiind preponderent negative și ele. De menționat aici, însă, caracterul instabil al rulărilor de prognoză, în condițiile unei anomalii termice în zona polară stratosferică. Astfel, deocamdată frigul este sigur pentru că sub aspectul precipitațiilor, mai vedem pe parcurs.
Cert este, în concluzie că, făcând abstracție de următoarele 2 – 3 zile, frigul va fi cuvântul de ordine. Și se confirmă tendința ultimilor ani, cu luna februarie fiind ” mai de iarnă” decât celelalte două ale sezonului“.