Noi lucrări de extindere a infrastructurii de apă și canalizare urmează în Municipiului Bistrița. Conform unui anunț al primarului Gabriel Lazany, a fost lansată licitația pentru Proiectarea (PAC+PT+CS+DE) + Asistență Tehnică și Execuția lucrărilor în cadrul proiectului de investiții „Dezvoltarea infrastructurii edilitare, de tip apă și apă uzată în zonele urbane funcțonale ale municipiului Bistrița“.

Acesta este un proiect al Primăriei Municipiului Bistrița ce completează Master Planul de apă și canalizare. Valoarea totală estimată a proiectului (fără TVA): 11.116.333,1 RON, finanțat prin PNRR
Prin această investiție se vor realiza:
Extinderea rețelei de distribuție a apei (lungime totală: 6.763 m) pe următoarele străzi: Str. Galaxiei, Str. Constantin Brăiloiu, Str. Astrelor, Str. Viorelelor, Drum acces din Str. Secundară 10, Str. Secundară 11, Str. Secundară 12, Str. Agricultorului, Str. Stiubei, Str. Aviației, Str. Asfințitului, Str. Agronomului, Str. Izvorul Sărat, Str. Orion, Str. Lungă, Str. Orizontului, Str. Secundară 3.
Extinderea rețelei de canalizare (lungime totală: 5.164 m) pe următoarele străzi: Str. Ioan Caianu, Str. Filip Cristian Petru, Str. Matei Corvin, Str. Nouă, Str. Valentin Raus, Str. Bradului, Str. Constantin Brăiloiu, Str. Viorelelor, Str. Intrarea Slătiniței DJ172B, Str. Secundară 10, Str. Aviației, Str. Asfințitului, Str. Pasajului, Str. Valea Stânelor.

„ De ce este important acest proiect?
– asigurăm accesul la apă potabilă și canalizare menajeră în sistem centralizat pentru toți locuitorii din aceste zone.
– respectăm directivele europene în domeniul apei și apei uzate.
– contribuim la creșterea calității vieții și dezvoltarea durabilă a comunității noastre“, a mai spus Gabriel Lazany.

SPUNE-TI PAREREA