Un accident rutier a avut loc în această după-amiază pe DN17D, în localitata Feldru din Bistrița-Năsăud.

„În accident au fost implicate patru persoane conștiente, cooperante și două autoturisme.
În urma evaluării medicale efectuata la fața locului toate cele patru victime sunt transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare. Acestea au suferit leziuni care nu le-au pus viața în pericol“, a informat ISU BN.

La fața loului s-au deplasat polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud. În accident au fost implicate două tinere șofeițe, una de 18 și alta de 24 de ani, care au fost rănite. De asemenea, au fost răniți și pasageri.

 

„La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de o tânără de 18 ani din Anieș a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 24 de ani din Ilva Mică.

În urma accidentului, cele două șoferițe și doi pasageri din autoturismul condus de femeia din Ilva Mică au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Testarea cu aparatul etilotest a celor două șoferițe a indicat rezultate negative.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauza și modalitatea producerii evenimentului rutier“, a transmis IPJ BN.

SPUNE-TI PAREREA