Un clujean în vârstă de 40 de ani își va petrece Anul Nou după gratii. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința. Bărbatul a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa și a pătruns fără drept în locuința concubinei sale.

„La data de 29 decembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție, amenințare și violare de domiciliu, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 40 de ani, bănuit de comiterea faptelor.

În fapt, în seara de 28 decembrie a.c., în jurul orei 22.00, un bărbat de 40 de ani din județul Cluj, împotriva căruia era emis un ordin de protecție pentru 12 luni, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine care se afla împreună cu fiicele minore și mama ei și le-ar fi amenințat.

În scurt timp, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința l-au depistat pe bărbatul de 40 de ani pe o stradă din Urmeniș, iar în urma audierilor, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile a bărbatului“, a informat IPJ BN.

SPUNE-TI PAREREA