Alegerile prezidențiale 2025 ar urma să aibă loc în prima parte a anului. Potrivit unor surse guvernamentale, primul tur de scrutin ar fi pe 23 martie, iar pe 6 aprilie ar urma să fie organizat al doilea tur. Legislația prevede ca între cele două tururi să fie o distanță de două săptămâni.
Calendarul alegerilor prezidențiale 2025 va fi adoptat în prima ședință de Guvern din luna ianuaria, potrivit acelorași surse.
Data alegerilor prezidențiale 2025 (pe surse):
- 23 martie 2025 – primul tur
- 6 aprilie 2025 – al doilea tur
Alegerile prezidențiale 2024, anulate
Curtea Constituțională a României a decis, pe 6 decembrie 2024, anularea alegerilor prezidențiale. Hotărârea a venit cu numai două zile înainte ca în România să fie organizat al doilea tur de scrutin, între Călin Georgescu și Elena Lasconi.
CCR a motivat decizia spună că s-a constatat că „procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației”.
Astfel, procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat de la zero, inclusiv cu etapa strângerii de semnături și depunerii de candidaturi.
Pentru alegerile anulate, guvernul alocase 1,39 de miliarde de lei. În 2019, costurile pentru alegerile prezidențiale au fost de peste 700 de milioane de lei. Practic, în decurs de 5 ani, costurile pentru organizarea alegerilor prezidențiale s-au dublat.
Oamenii s-au saturat de toate partidele politice si de toti parlamentarii indierent ca-s de ” cea ori hais ” ! De asta data limea va iesi masiv la vot si domnul Georgescu in calitate de candidat independent , va obtine 80-90% …