Peste 300 de elevi și profsori care au obținut rezultate deosebite au fost premiați mari de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Sala Polivalentă.
La eveniment au participat președintele Consiliului Județean – Emil Radu Moldovan, prefectul Teofil Cioarbă, primarul Bistriței – Gabriel Lazany.
Au fost premițai elevii care au obținut rezulatte bune la olimpiade, dar și profsorii care i-au coordonat.
„Am premiat performanța a 322 de elevi care au obținut Premiile I, II, III și mențiune la etapa județeană și au participat la etapa națională a olimpiadelor școlare și 194 de profesori, care au contribuit semnificativ la aceste performanțe.
Sunteți o pepinieră de minți strălucite, prin munca și pasiunea voastră pentru învățătură și carte, iar prin rezultatele obținute, aduceți județului Bistrița-Năsăud, cinste și mândrie”, a transmis președintele Consiliului Județean – Emil Radu Moldovan.
„Elevii premiați sunt o dovadă a potențialului generațiilor tinere, iar cadrele didactice premiate reflectă angajamentul și pasiunea pentru actul educațional. Evenimentul transmite un mesaj puternic: munca, dedicarea și performanța merită recunoaștere și susținere. Felicitări tuturor celor premiați și mulțumiri celor care, prin implicare constantă, mențin educația ca prioritate în județul Bistrița-Năsăud!”, a transmis prefectul Teofil Cioarbă.