Vremea caldă va continua în următoarele zile în Bistrța-Năsăud, având parte chiar de un apogeru al „invaziei calde“. Spre sfârșitul săptămânii, vremea se schimbă și sutn șanse de ninsori în toate zonele.

„Vremea caldă continuă următoarele 3 zile, valorile maxime urmând a fi mult mai ridicate în comparație cu mediile multianuale. Anomaliile termice pozitive depășesc, astfel, chiar și 8 unități.
Sub aspectul precipitațiilor va fi bine, scăpăm de ploi astăzi și mâine, deși încă astăzi nebulozitatea rămâne ridicată, deci nori mulți și atmosferă închisă. Șanse de soare, în sfârșit, avem mâine, când vom asista la apogeul acestei invazii calde, cu temperaturi maxime în orele după-amiezei care în zonele joase de relief se vor duce spre 8/9°C.
Apoi de vineri, incet, circulația la nivel regional se schimbă. Dinspre nord-vestul teritoriului un front rece va avansa spre sud-estul continentului și ne va influența inclusiv pe noi. Cel puțin pentru ziua de vineri vorbim de ploi, care în noaptea de vineri spre sâmbătă vor avea tendința de transformare în lapovițe și ninsori în zonele de deal și montane dar apoi, trendul termic este, în continuare de scădere, astfel avem șanse bune de ninsori chiar și în zonele joase, începând cu ziua de duminică“, a informat ONG Meteo.BN.

SPUNE-TI PAREREA