Vremea mohorâtă și precipitațiile vor continua, în următoarele ore, în Bistrița-Năsăud. De asemenea, se va resimți și o răcire a vremii.
„Vremea „încâlcită” continuă în județul nostru, astfel condițiile mohorâte încă stagnează.
Responsabil, un nucleu de presiune scăzută care se tot fâțâie la NE de țara noastră și care reușește să influențeze și vremea de la noi.
Chiar din această seară, precipitațiile revin. Nu sunt de speriat dar ocupă suprafețe mari. Vor fi ploi sau trecător lapovițe în zonele joase și ninsori la deal și la munte, repet, slabe cantitativ. Pe un fond de diminuare termică constantă, precipitații temporare mai apar și mâine când norii nu ne părăsesc, de menționat aici fiind că, aceleași precipitații slabe, temporare, pe spații restrânse de data aceasta vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare.
Este lesne de înteles că, în asemenea condiții, vremea se va răci ușor dar constant, maximele termice diurne urmând a deveni chiar ușor negative la deal și la munte și în zonele depresionare. La nivel de județ, mizăm miercuri și joi pe maxime cuprinse între -1°C și 3°C.
Că tot am amintit de joi, deși pare o zi fără precipitații, aspectul va rămâne unul închis, cu nebulozitate accentuată.
Din datele de acum, scăpăm de nori vineri, însă este un fapt cu două tăișuri. Deși vedem soarele după-masă, o advecție de aer rece de origine polară, pe un fond de presiune în creștere, va determina o răcire accentuată pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă, când minimele termice vor aluneca vertiginos. Mizăm pe valori cuprinse între -12°C în depresiunile intramontane, deci ger și nu mai mult de -6/-5°C, la podiș, în SV-ul județului. Frig în toată regula, în noaptea amintită!“, a informat ONG Meteo.BN.