Mirela Buzilă, soția celebrului artist bistrițean, Flavius Buzilă, solistul trupei Hara, și-a lansat, la finalul acestui an, cartea „Copilul din stele“.
Cartea este un mix de știință și spiritualitate care ne ajută să descoperim anumite mistere care ne intrigă în privința propriei noastre ființe.
„Vedem astăzi ce mare nevoie avem de informații documentate, care să ne ajute să accesam și partea nevăzută a ființei noastre, cea responsabilă pentru toată călătoria noastră aici pe Pământ! Mirela Buzila a scris o carte minunată, unde știința și spiritualitatea se susțin reciproc pentru a ne explica multe din misterele vieții noastre! E o adevărată călăuză, un prieten pe care să-l aveți alături și la care să apelați ori de câte ori simțiți nevoia să vă conectați cu copilul vostru interior“, a scris Flaviu Buzilă pe pagina sa de Facebook, anunțând lansarea cărții la la Târgul de carte GAUDEAMUS care a avut loc în perioada 4-8 decembrie 2024 la Romexpo, București.
Cartea, lansată la Bistrița într-o atmosferă de familie
Cartea a fost lansată recent și la Bistrița, cu un public restrâns, dar într-o atmosferă de familie, la care au participat primarul municipiului Bistrița, fost coleg la „Liviu Rebreanu“cu Flavius Buzilă, dar și alți prieteni ș colegi de clasă ai artistului. Cartea a fost prezentată de Alexandru Uiuiu.
„Cartea poate să pară o fantezie, dar este o muncă de cercetare de 35 de ani, trecând de la medicină alopată, spre medicina integrativă, medicina complementară… Am vrut să aduc aminte în cartea mea despre pontențialul nostru, potențialul nostru uman, din punct de vedere biologic, neurologic și, mai mult de atât. Noi la bază putem să ne gânditm că suntem ființe divine, dar dacă nu aducem divinul prin faptele, gesturile și gândurile noastre ne-am irosi, ne-am fi născut degeaba“, a spus Mirela Buzilă, autoarea cărții.