Prima ediție a evenimentului „Crăciunul – Darul lui Dumnezeu“, va avea loc în data de 22 decembrie, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Dacia din Bistrița. Conform anunțului transmis de organizatori, acest eveniment, aflat la prima ediție, este locul în care „tradițiile, valorile creștine, colindul sfânt și bun se împletesc pentru a celebra Nașterea Domnului“.

Evenimentul reunește perspective din domeniul medical, teologic și psihologic, aducând în prim-plan importanța educației, echilibrul în dezvoltarea sănătoasă a copiilor, păstrărea tradițiilor și a valorilor creștine.

Sunt invitați Asist. Univ. Dr. Heidi Adumitrăchioaiei, Pr. Marius Pintican, președintele Asociațiai Filantropia, Laus Souca, psiholog. Evenimentul va fi moderat de Alexandru Pugna, manager al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, care este și organizator.

De asemenea, vor susține un concert de colinde Corul de copii al Parohiei Feldru, Grupul de colindători „Miorița“ din Căianu Mic, Grupul „Glanetașul“ din Agrieșel. Intrarea este liberă.

SPUNE-TI PAREREA