Mii de șoferi din Bistrița s-au trezit, în noaptea de 29-30 noiembrie, cu etichete electorale autocolante din hârtie lipite pe oglinzile retrovizoare ale mașinilor. AUR Bistrița-Năsăud a transmis un comunciat de presă prin care spune că etichetele nu le aparțin.

„În noaptea din 29-30 noiembrie, câteva mii de etichete electorale autocolante din hârtie au fost lipite pe oglinzile retrovizoare ale mașinilor parcate în municipiul Bistrița. Aceste etichete conțin însemnele AUR și imaginea candidatului nostru la Camera Deputaților, Tiberiu Boșutar.

Aducem la cunoștința opiniei publice că aceste etichete NU ne aparțin! Este o încercare mizerabilă a competitorilor noștri de a enerva și de a induce electoratul în eroare!

Am reclamat aceste fapte Poliției și solicităm investigarea de îndată a acestei situații alarmante. Totodată, îi rugăm pe toți cei care au avut mașinile vandalizate să reclame acest fapt Poliției. Solicităm tuturor celor care dispun de înregistrări video care pot ajuta în investigații să le pună la dispoziția Poliției.

Acest act revoltător de vandalism nu doar că afectează imaginea noastră, dar și creează disconfort și pagube materiale cetățenilor. Este timpul să spunem STOP acestor practici murdare și să cerem dreptate!“, a trasmis AUR Bistrița-Năsăud.

SPUNE-TI PAREREA