„Roagă-te și muncește!” este motto-ul pe care se bazează întreaga sa carieră profesională: învățătoare – avocat – om de administrație – secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Este omul care, în calitate de secretar de stat, a muncit cot la cot cu Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și cu primarii județului pentru deblocarea investițiilor necesare dezvoltării comunităților:
• Programul Național Anghel Saligny pentru rețele de apă, canalizare, drumuri și poduri;
• Investiții finanțate prin Compania Națională de Investiții sau Agenția Națională pentru Locuințe;
• Asigurarea sumelor necesare finalizării obiectivelor de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa I și etapa II, inclusiv pentru drumurile județene;
• Asigurarea finanțării din fonduri europene pentru intabularea gratuită a terenurilor;
• Notarea posesiilor în evidențele de Carte Funciară.
„Sunt un om simplu, născut din părinți țărani, crescut într-un sat cu oameni gospodari de pe Valea Bârgăului, școlit în orașul academicienilor de pe Valea Someșului, la Liceul Pedagogic George Coșbuc Năsăud, absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.”
Sunt omul prezent în viața societății civile.
• În perioada în care eram învățătoare, împreună cu dascălii din județ, am pus bazele primei reforme adevărate în învățământul primar.
• În calitate de avocat și om de administrație, împreună cu membrii Forumului Montan din România, am contribuit la consolidarea dezvoltării zonei de munte.
Principiile sănătoase pe care le voi avea în vedere în calitate de DEPUTAT:
• Continuarea investițiilor privind înființarea/extinderea rețelelor inteligente de gaze naturale, ca modalitate de asigurare a sursei alternative de încălzire a populației;
• Fiecare program guvernamental sau măsură guvernamentală trebuie să includă dezvoltarea fiecărei comunități din județul Bistrița-Năsăud, ținând cont de particularitățile geografice, socio-culturale și economice pe care le are;
• Servicii publice de calitate și accesibile oamenilor: Stop facturilor umflate! Stop taxării nejustificate!
• Reforma administrației publice: funcționari implicați sau sancționați!
• Susținerea femeilor pentru a-și obține venituri proprii.
Echipa PSD Bistrița-Năsăud • vocea ta în Parlamentul României!
Prin votul dumneavoastră din 1 decembrie, alegeți #FapteNuVorbe pentru Bistrița-Năsăud!
Alegeți echipa #PSD!
____________
CMF 11240017

SPUNE-TI PAREREA