În data de 20 noiembrie 2024 AQUABIS SA a semnat Contractul de finanțare nr.123 / 20.11.2024, cod SMIS 2021+ 322220 pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud” între MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE, in calitate de Autoritate de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă, AQUABIS SA în calitate de Beneficiar.
Obiectul contractului îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile de către Autoritatea de Management PDD, pentru implementarea proiectului SMIS 2021+ 322220 intitulat “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud”.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 1.389.064.657,97 lei (cu TVA). Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.165.484.375,01 lei, din care:
– Contribuția Uniunii Europene (din Fondul European de Dezvoltare Europeană: 931.222.015,63
– Contribuția de la Bugetul de Stat: 142.422.190,63
– Contribuția de la bugetele locale: 21.911.106,25
– Contribuția Beneficiarului AQUABIS SA: 69.929.062,50
Perioada de implementare a proiectului este de 37 luni de la data semnării contractului de finanțare de către ultima parte, la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
Obiectivul Proiectului de investiții îl reprezintă îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată în localitățile din județul Bistrița-Năsăud ce sunt incluse în proiect, în vederea îndeplinirii obligațiilor stabilite prin Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană și prin Directivele Europene relevante, precum și creșterea calității serviciilor publice furnizate de Operatorul Regional AQUABIS SA.
În cadrul acestui Contract de Finanțare se vor realiza lucrări de infrastructură de alimentare cu apă potabilă în 4 sisteme zonale (Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău) și 11 sisteme locale (Sângeorz- Băi, Maieru, Rodna, Ilva Mare, Ilva Mică, Leșu, Lunca Ilvei, Poiana Ilvei, Șieu, Târlișua, Zagra) si colectarea și epurarea apelor uzate in 13 aglomerari (Bistrița, Bârgău, Beclean, Reteag, Căianu, Năsăud, Sângeorz, Maieru, Feldru, Ilva Mică, Lechința, Ilva si Teaca).