Condițile meteorologice se înrăutățesc, începând din această după amiază, în Bistrița-Năsăud.
Conform ONG Meteo.BN, noile date oferite de modelele de rezoluție micā, mențin o înrăutățire a condițiilor meteorologice din județul nostru, în zilele următoare, după cum urmează:
1. MIERCURI, începând cu orele dupā-amiezei, un ciclon mediteranean va aborda teritoriul acestuia. La început, pe fondul unei advecții de aer cald, valorile termice vor fi ridicate, cu maxime de 10, până la 14°C.
Va ploua pe arii extinse, moderat și local important cantitativ, iar la munte cantitāțile de precipitații lochide vor putea atinge 20 -25 l/mp.
Începând din orele serii vom intra sub incidența unui front rece dezvoltat pe partea posterioară a perturbației amintite, astfel, vremea se va răci brusc vântul se va intensfica cu viteze de 45 – 55 km/h în zonele joase iar la munte rafalele vor depăși 80 – 90 km/h
Va continua să plouă pe arii extinse dar treptat, dinspre zonele montane spre cele joase, ploile se vor transforma în lapovițe și ninsori. La munte, la peste 1000 m alt. va fi viscol intens, se va depune strat de zăpadă consistent de peste 15 – 20 cm.
Mai ales în partea nordicā, parțial centralā, in estul și sudul județului, ninsori vom avea și în zonele joase de relief, iar în sudul și în estul județului se va depune un strat de zăpadā de 5, pânā la 10 cm.
În celelalt zone ( vest – sud-vest ) doar temporar vor fi precipitații mixte la finalul episodului precipitabil, aici, deși se va răci, aria precipitabilā se va retrage spre est-sud-est.
2. JOI, vremea va deveni deosebit de rece, cu maxime care se vor situa între -1 și 3°C. Cerul va fi temporar noros, vântul activ iar pe parcursul zilei, temporar, va ninge, sub formā de aversă, cu caracter local.
3. VINERI
Pe parcursul zilei, un nou ciclon inscris pe o traiectorie propice precipitațiilor însemnate la noi, va aborda județul începând cu orele dimineții. Va ninge pe arii extinse, moderat și local însemnat cantitativ în tot județul și se va depune strat de zăpadā de 5 – 10 cm în zonele joase, 15 – 20 cm în zonele de deal și submontane și peste 20 cm la munte. Vântul se va intensifica și local va fi viscol, intens la altitudine.
În orele dupā-amiezei, în zonele joase, ninsorile se vor transforma în ploi, urmând ca pe timpul serii acestea sa aibā din nou tendința de transformare în ninsori, astfel, seara și noaptea care va urma va ninge, din nou.
În concluzie, urmeazā 3 zile cu vreme foarte dinamicā, alternantā termic, cu precipitații însemnate cantitativ, cu acumulāri în tot intervalul de prognoză de peste 40 l /mp în zonele joase si peste 60-70 l/mp la munte.
Vor fi intervale cu ninsori, cu vânt activ, așa că urmăriți mesajele autorităților cu privire la circulația pe drumurile județului. e va circula, începând de mâine searā cu evoluție treptatā est – vest, până vineri în tot județul, în condiții de iarnā