Un accident rutier a avut loc în această seară pe strada Libertății din Bistrița. Un bărbat s-a răstunat cu mașina și a rămas blocat în interior.

„Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița și un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud intervin în Bistrița, str. Libertății la un accident rutier în urma căruia o persoană a rămas încarcerata. Intervenția este în dinamică.
Echipajul de descarcerare a găsit în interiorul autoturismul răsturnat un bărbat în vârstă de aproximativ 84 de ani, rămas blocat. A fost extras rapid și predat conștient și cooperant echipajului aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud“, a informat ISU BN.

UPDATE IPJ BN: În seara de 12 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Libertății din Bistrița, o mașină s-a răsturnat.

Polițiștii de la Biroul de Ordine Publică, ajunși primii la fața locului, au intervenit prompt și i-au acordat primul ajutor conducătorului auto până la sosirea echipajelor medicale.

Din verificările efectuate de polițiștii Biroului Rutier Bistrița și cei ai Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud la fața locului, a reieșit faptul că șoferul autoturismului, în vârstă de 84 de ani, din municipiu, a pierdut controlul direcției, a intrat în coliziune cu un parapet metalic, după care s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 84 de ani care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

SPUNE-TI PAREREA