Grupul TeraPlast a inaugurat în această săptămână noua fabrică de folii stretch Opal, situată în parcul industrial din Sărățel. Cu o investiție totală de 18,5 milioane de euro, din care 5,3 milioane de euro reprezintă ajutor de stat, această unitate modernă de producție contribuie la înlocuirea importurilor și la consolidarea sectorului industrial local, după cum se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Compania mai precizează că ajutorul de stat urmează să fie rambursat sub formă de taxe și impozite în perioada 2026-2030.

La inaugurarea noii fabrici au participat reprezentanți ai conducerii companiei, împreună cu o delegație a aparatului central și autorități locale, printre care Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, Ministrul Cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, Prim-Ministrul Marcel Ciolacu și Președintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu.

Cu această ocazie, Marcel Ciolacu, care candidează la președinția României, a vorbit despre programul său de reindustrializare a țării.

„Eu cred că avem nevoie de acest plan de țară pe care să-l respectăm și trebuie să înțelegem că ideologia nu contează. Următorii ani înseamnă dezvoltare, înseamnă economie. Dacă înțelege acest lucru, nu vom pierde acest ultim tren de dezvoltare al României. PNRR-ul înseamnă reforme, banii vin în urma reformelor. Chiar dacă te dezovlți, dacă nu aplici reforme, această dezvoltare este sustenabilă pe o perioadă scurtă. Aici e o folie pe care România a importat-o. În acest moment, România nu mai este nevoită să importe, cu alte cuvinte, deja am redus din balanța comercială. Statul a venit cu ajutorul de stat ca să se facă această fabrică.

Când am iești prima oară cu industrializarea României, au și ieșit unii… hă, hă, hă o hăhăială din aia, uite-l, a venit ăsta ca Ceaușescu. N-au înțeles nimic, văd că acum au înceut să înțeleagă. Reindustrailziarea se face împreună ce mediul privat!“, precizat Marcel Ciolacu.

O piață  estimată la 34 de milioane de euro

Fabrica Opal adresează o piață de aproximativ 30.000 de tone anual, estimată la o valoare de 34 de milioane de euro. În prezent, importurile acoperă 51% din această cerere, echivalentul a 14.000 de tone sau 17,3 milioane de euro. Cu o capacitate de producție de peste 14.000 de tone anual, fabrica Opal are potențialul de a înlocui integral aceste importuri cu produse de înaltă calitate, fabricate local cu echipamente de ultimă generație.

Proiectul creează în total 39 de locuri de muncă, dintre care aproape 30 au fost deja ocupate până la jumătatea acestui an. În primele nouă luni din 2024, fabrica de folii stretch Opal a produs și livrat 8.600 de tone de folie stretch, substituind astfel importuri mai costisitoare cu produse de calitate comparabilă, fabricate în România.
În plus, Opal și-a extins baza de clienți și portofoliul de produse, acesta ajungând să includă aproape 300 de repere. Printre acestea se numără produse care integrează până la 30% material reciclat, sprijinind astfel obiectivul Grupului TeraPlast de a contribui la tranziția către o economie circulară. În vederea facilitării accesului clienților la produsele sale, Opal a lansat recent și un magazin online, care oferă o interacțiune mai rapidă și mai comodă cu portofoliul de folii stretch.

CMF31240010

1 COMENTARIU

  1. Reindustrializarea României este o temă importantă, dar declarațiile politice și comparațiile cu regimul Ceaușescu nu ajută la construirea unui viitor stabil. Este nevoie de fapte și nu doar de vorbe.

SPUNE-TI PAREREA