Un român care lucra la o firmă de transport din Bistrița a fost găsit mort în urma inundațiilor devastatoare din zona Valencia. Acesta era originar din Agigea, județul Constanța și lucra la Tabita Tour.
Informația vine de la fratele său, care a postat mai multe date despre acest deces pe pagna sa de Facebook.
„Dragi prieteni, cu inima frântă, vă împărtăşesc o pierdere grea: fratele meu a fost una dintre victimele cumplitei inundaţii din Valencia lăsând in urmă doi copii mici, care au rămas acum fără părinţi. În aceste momente de durere, dorinţa mea este să le pot asigura o speranţă şi o şansă la un viitor mai bun. De aceea, apelez la voi, cei care puteţi şi doriţi să ajutaţi, cu orice sumă care ar putea contribui la susţinerea acestor copii nevinovaţi”, scrie, pe Facebook, Valentin Şerban, fratele lui Marian Şerban, mulţumind „din suflet pentru orice ajutor”.
Valentin Şerban a povestit pe Facebook că şi-a căutat zile întregi, cu disperare, fratele, sperând să-l mai găsească în viaţă.
„Te-am căutat ca disperatu’, frăţiorul meu iubit! TE IUBESC ENORM DE MULT!”, scrisese pe Faceboo Valentin Şerban, care a postat şi un material video în acest sens.
Iniţial, Valentin Şerban a găsit maşina lui Marius şi a constatat că nu era nimeni în ea, iar după două zile i-a găsit trupul fără viaţă „lângă o linie de tren din poligonul industrial Riba Roja, acoperit de pământ şi gunoi”. Valentin Şerban şi-a exprimat dezamăgirea faţă de autorităţile spaniole, acuzând-le că nu au luat nicio măsură de salvare.
A lăsat doi copii orfani
Potrivit paginii de Facebook a lui Marian Şerban, acesta lucra la Tabita Tour, o firmă de curierat, şi era stabilit în localitatea spaniolă Gandia, situată în Comunitatea Valenciană, din estul Spaniei. El era văduv şi tată a doi copii, o fată şi un băiat, rămaşi acum orfani.
Ultima postare de pe pagina sa Facebook datează din 29 octombrie, când acesta menţiona: „Furtună în Valencia. S-a rupt cerul!”.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Radu Filip, a declarat pentru News.ro că MAE este în continuare în legătură cu autorităţile spaniole pentru a confirma sau infirma informaţia apărută în presă zilele trecute, în legătură cu moartea altor trei români într-un garaj.
„Potrivit legii, nu putem confirma identitatea sau alte date cu caracter personal. Până în prezent, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat decesul unui cetăţean român în contextul fenomenelor meteorologice care au afectat Regatul Spaniei. MAE, prin Misiunea diplomatică de la Madrid şi de la Castellón de la Plana verifică informaţiile cu privire la 4 cetăţeni români semnalaţi ca fiind dispăruţi. De asemenea, Ambasada României la Madrid şi Consulatul României de la Castellón de la Plana continuă verificarea informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la decesul unor cetăţeni români, victime ale fenomenelor meteorologice recente care au afectat Comunitatea Valenciană, dar până la acest moment nu au fost recepţionate confirmările din partea autorităţilor spaniole”, a explicat Radu Filip.