Ștefania Stere (PSD), a deventi joi prima femeie viceprimr al Bistriței.
Ştefania Stere a fost propusă de Partidul Social Democrat şi a fost votată de 16 consilieri locali. Două voturi au fost nule şi un vot a fost anulat. Al doilea viceprimar va fi votat în una dintre următoarele şedinţe.
„Suntem echipa ce a propus-o pe Ștefania Stere, prima femeie viceprimar din istoria Bistriței, suntem echipa ce nu și-a propus altceva decât colaborare în consiliul local pentru bistrițeni. Fără orgoliile din trecut, fără resentimente, dar cu dorința de a face ceea ce așteaptă orașul de la noi. Avem majoritatea dar am avut înțelepciunea de a întinde o mână de colaborare și altora, trebuie doar să își dorească să muncească pentru casa noastră, Bistrița. #echipaPSD a învățat că în consiliul local nu se face politică și trebuie să gestionezi înțelept victoriile. Valabil și pentru cei care au de interiorizat înfrângerea din 9 iunie.
Succes echipei Gabriel Lazany-Ștefania Stere!“, a transmis Daniel Suciu.
„Sunt onorată de încrederea primită din partea echipei PSD Municipiul Bistrița condusă de Daniel Suciu , a domnului președinte Emil Radu Moldovan si din partea domnului primar Gabriel Lazany , prin alegerea mea în funcția de viceprimar al Municipiului Bistrița!
Îmi încep mandatul simțind o mare responsabilitate față de voi toți, bistrițenii, care mi-ați dat votul vostru și îmi doresc să fie unul memorabil prin realizări!
Oamenii sunt cei care au fost în centrul atenției mele, atunci când am am ales să mă implic în viața politică și vreau să fie mândre de mine fetițele mele, familia mea, prietenii mei și voi toți!
Îmi pun în slujba comunității toată experiența mea , pentru a face schimba în bine viața noastră, a tuturor!“, a fost mesajul Ștefaiei Stere.