Doi bărbați de 31 și 44 de ani, ambii din Josenii Bârgăului, au fost reținuți de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, în urma unor percheziții desfășurate miercuri, 16 octombrie, în județele Bistrița-Năsăud și Cluj.
Conform unui comunicat de presă, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi bărbați de 31 și 44 de ani, ambii din Josenii Bârgăului.
Cei doi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de fals informatic și infracțiuni la regimul silvic, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.
De asemenea, polițiștii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra a 2 mijloace de transport, respectiv 2 autoutilitare în valoarea de aproximativ 40.000 euro care aparțin unei societăți comerciale.La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe telefoane, înscrisuri și obiecte cu valoare probatorie, relevante pentru documentarea cauzei.
Citește și:
Percheziții în Bistrița-Năsăud. Sute de metri cubi de lemn, comercializate ilegal