PNL Bistrița-Năsăud a ales, luni seara, la Năsăud, altă listă de candidați la alegerile parlamentare. Decizia a fost luată în cadrul Biroului Permanent Județean, după ce vechiul birou a fost dizolvat și s-a format altul, compus din oameni care să îi fie favorabili lui Robert Sighiartău.

Astfel, Robert Sighiartău va ocupa prima poziţie pentru Camera Deputaţilor, în timp ce pe locul doi se va afla Dorin Vlaşin, primarul Oraşului Năsăud. Următorii pe listă sunt Diana Morar, Florin Moldovan, Mihai Scridonesi, Elena Pop şi Octavian Ganea. Ioan Turc ocupă primul loc la Senat, urmat de Aurelia Dan şi Ioan Someşan.

Mai mulți președinți de organizații, demiși ca să nu-l încurce pe Sighiartău

Primul loc la Camera Depuaților pentru Robert Sighiartău a fost obținut, însă, cu un preț. Deși sloganul lui Sighiartău în campania de la alegerile locale, când a candidat pentru șefia Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a fost Fără mâini murdare, un județ pe mâini curate!“, se pare că, de data aceasta, igiena mâinilor nu l-a mai interesat atât de mult.
Robert a ratat primul loc pe lista de la Camera Deputaților și la București și la Dolj, așa că ultima sa speranță era Bistrița-Năsăud, unde a tras sforile ca să fie sigur că mai prinde un loc de deputat.

El și-a format un Birou Politic Județean format din oameni care să îi fie favorabili, unii total necunoscuți de către liberalii cu vechime din partid. În schimb, a „sacrificat“ mai mulți președinți de organizații PNL din județ, mai exact, pe toți cei care votaseră ca Ioan Turc să fie primul pe lista la Camera Deputaților. Printre ei se numără și oameni care au mai multe campanii electorale la activ și cu care Robert Sighiartău și-a făcut poze înainte de alegerile locale, cum ar fi Roxana Pașc – preșdinta PNL Șieu. Au mai fost scoși din joc avocatul Cristian Cârlig – președintele PNL Beclean, consilierul județean Gheorghe Scuturici – președintele PNL Telciu, Ioan Rus – președintele PNL Târlișua.

„Robert Sighiartău mi-a dovedit în seara asta că este un jeg politic ordinar“

Acesta din urmă a făcut o nouă trasmisiune LIVE pe Facebook în care a criiticat dur ce s-a întâmplat în partid.

La Năsăud a fost exact ce se întâmplă în statele comuniste. Ciolanul e atâta de gustos în politică încât nu ai mamă, nu ai tată. Dacă ești naiv să crezi poveștile lor, suferi. Eu de-asta nu sufăr, râd. Robert Sighiartău și-a format un BPJ din persoane ale lui, fie membri sau ne-membri de partid. Robert Sighiartău mi-a dovedit în seara asta că este un jeg politic ordinar. Ceilați care au stat alături de el sunteți niște mizerabili politici. Cum puteți voi, oamenii lui Dumnezeu, care mergeți cu Biblia în mână la biserică să vă bateți joc de niște oameni care au muncit de 20-30 de ani în partidul ăsta să ajungeți primari și parlamentari? Fără să vă consultați cu ei, i-ați schimbat din funcții. Au pus pe Dorin Vlașin al doilea la Camera Deputaților după Robert Sighiartău. Te-ai dus, ești complice. O schimbați pe doamna Roxana Pașc de la Șieu care a muncit în partidul ăsta, oameni care sunt de 30 de ani în PNL? Golanilor! Pentru ce? Să ajungă Robert Sighiartău deputat că altfel moare de foame! Ești un șmenar politic, Robert Sighiartău și o să vii la Târlișua după voturi. Știi câte o să ai tu? Câte am avut eu împotrivă în seara asta. Din 40 de oameni, doi au votat împotrivă să mă demită pe mine”, a spus Ioan Rus.

Ați masacrat oameni ca la Moscova ca să iasă deputat trimisul lui Dumnezeu. Dacă aveai ceva în pantaloni, mergeai la vot să ieși în tot CDJ. Nu ai făcut nimic pentru Bistrița și nu o să faci nimic. Unde e credința voastră în Dumnezeu și dreptate? Vă plac cașcavalul și funcțiile. Mie mi-e clar!”, a mai spus Ioan Rus.

SPUNE-TI PAREREA