Un bărbat de 42 de ani din Mocod a fost reținut luni pentru 24 de ore după ce a acumulat mai multe infracțiuni în palmares în mai puțin de 24 de ore. În seara de 1 septembrie bărbatul care, pe lângă faptul că era băut și nu avea permis de conducere, a luat un autoturism neîmatriculat pentru o „misiune“ specială: a dat foc unei anexe gospodărești a unei rude cu care avea un conflict mai vechi.
„La data de 23 septembrie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 42 de ani din Mocod. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, distrugere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În seara de 1 septembrie a.c., bărbatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172 prin Mocod. Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior șoferul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fiindu-i totodată suspendat dreptul de a conduce. În noaptea de 1-2 septembrie a.c., bărbatul, s-ar fi deplasat cu un alt autoturism neînmatriculat la o anexă gospodărească aparținând unei rude unde, pe fondul unui conflict mai vechi, ar fi provocat un incendiu.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de luarea a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în vederea documentării întregii situații infracționale“, a transmis IPJ BN.