Vremea se înrăutățește, la sfârșit de săptămână, în Bistrița-Năsăud
Conform ONG Meteo.BN, alerta meteo este în vigoare în intervalul vineri ora 22 :00 – SÂMBĂTĂ ora 22:00

„Un ciclon mediteranean care va avansa începând cu ziua de vineri spre teritoriul țării noastre va determina înrăutățirea condițiilor meteorologice din județul nostru, începând cu noaptea de vineri spre sâmbătă. ⛈️⛈️

Dacă pe parcursul zilei de vineri, pe fondul unei advecții de aer cald de la latitudini sudice, valorile termice vor fi în creştere accelerată, în condiții de cer variabil, cu maxime estivale cuprinse între 25 şi 30°C, week-endul aduce o ponderare termică semnificativă.

Astfel, începând cu orele serii de vineri, un front rece dezvoltat pe partea posterioară a ciclonului amintit va genera averse torențiale, fenomene electrice, vânt intens, cantitățile de apă urmând a depăşi local 25 – 30 l/mp.

Sâmbătă, pe cuplajul ciclonului amintit cu o vastă arie de presiune ridicată centrată în zona Arhipelagului Btitanic, un aer rece de origine polară va înainta, astfel vremea va deveni rece pentru această perioadă, cu maxime termice care vor ajunge la jumătatea celor de vineri. Se vor înregistra, în aceste condiții, valori între 10°C în zonele submontane şi 16/17°C, doar, la podiş. Va continua să plouā şi sâmbătă, temporar torențial când nu sunt excluse din nou fenomene electrice si vânt intens iar cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp, mai ales pe versanții cu orientare sudică din zonele montane și submontane. 🌧La munte, la peste 1800 m. alt. precipitațiile vor deveni mixte iar pe creste va ninge viscolit !

Vremea se va ameliora duminică iar temperaturile vor fi în creştere, apoi luni aşteptăm un nou pasaj frontal rece dar până atunci mai revin“, a transmis sursa citată.

SPUNE-TI PAREREA