Un tragic accident de circulație a avut loc în această seară Drumul Județean 170, în Reteag. La fața locului au intervenit un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Cluj (Stația Dej) și echipaj de prim ajutor SMURD de la Stația de Pompieri Beclean, pentru a acorda primul ajutor unei fetițe care a fost lovită de o mașină. Copila a fost găsită în stop cardio-respirator, fiind începute manevrele de resuscitare.

„Din păcate, organismul copilului nu a răspuns manevrelor aplicate, fiindu-i declarat decesul la locul solicitării“, a informat ISU BN după puțin timp.

Fetița a fost lovită de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani.

„La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism care se deplasa pe direcția Ciceu Giurgești – Reteag, condus de un tânăr de 20 de ani din Ciceu Giurgești a accidentat o minoră de 4 ani din Dej, care a pătruns pe partea carosabilă.

În urma accidentului, minora din nefericire a decedat.

Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Beclean, urmând să fie stabilite cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier“, a transmis IPJ BN.

SPUNE-TI PAREREA