Un nou castel din Bistrița-Năsăud, construit acum peste 260 de ani, urmează să fie reabilitat. Este vorba de Castelul Teleki de la Comlod care, alături de Castelul Teleki de Posmuș, va îmbogăți patrimoniul cultural al județului Bistrița-Năsăud.
„Așa cum am promis, Castelul Teleki de la Comlod – comuna Milaș va intra în reabilitare, azi semnând contractul de finanțare al proiectului prin care monumentul istoric de interes național, din județul nostru, va beneficia de lucrări ample de restaurare, consolidare, protecție și conservare.
O investiție prin care va fi pusă în evidență valoarea inestimabilă a acestui Castel construit în 1756, reprezentativ pentru barocul transilvănean.
Un obiectiv pus în siguranță și conservare în 2020, de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, fiind pe lista mea de priorități.
Păstrăm trecutul, dar schimbăm viitorul acestui loc, crezând în impactul pozitiv asupra turismului.
La finalul acestui proiect, vom putea spune că ambele Castele aflate în proprietatea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud au porțile deschise turiștilor.
Proiectul este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, realizat de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, prin Autoritatea de management: Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Mulțumesc, domnului Petru Alboi – Șandru – Șeful Autorității de Management din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 și întregii echipe de la ADR Nord-Vest, pentru că împreună am găsit această sursă de finanțare!
Cred în potențialul turistic al județului nostru și voi continua să găsesc oportunități pentru conservarea patrimoniului nostru și promovarea Porții Transilvaniei Bistrița-Năsăud!
Castelul Teleki de la Comlod, asemenea celui de la Posmuș, deja reabilitat, face parte din strategia de dezvoltare a județului Bistrița-Năsăud“, a anunțat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.