An de an, cerul ne oferă spectacole stelare, iar unul dintre cele mai spectaculoase și mai așteptate evenimente cerești anuale, care nu trebuie ratat nici în acest an, este ploaia de stele căzătoare, care este cunoscută și sub numele de Perseide.

Așa cum se întâmplă în fiecare an, activitatea Perseidelor începe în data de 17 iulie şi se va încheia la 24 august. Maximul curentului se înregistrează de obicei între 9 și 13 august, în funcție de țară, între orele 10:00 şi 17:00.
În data de 10 august, începând cu ora 19.00, vă puteți alătura evenimentului Star Party Perseide, organizat de POV 21 pe Dealul Budacului. I
Mai multe detalii vă oferă organizatorii în comunicatul pe care îl redăm mai jos:

Ești pregătit să fii Aladdin pentru o noapte? Te așteptăm cu al tău covor magic din dotare ca să zburăm printre nori, să îți împărtășim tainele stelelor și curiozități din astronomie.
Când? 10 august 2024, începând cu ora 19:00.
Unde? Dealul Budacului (zona Serbările Zăpezii) din Bistrița.
Am ales o locație cu care ești deja familiar, care să îți fie accesibilă și să îndeplinească nevoile aventurii noastre: liniște, cer senin, depărtare de oraș și puțină lumină. Vom călători împreună către misterioasa galaxie, având la dispoziție telescoape pentru a descoperi fenomenele fascinante ale universului.
Ghizii noștri sunt niște călători cu experiență în căutarea stelelor căzătoare – Perseidele. Ei îți vor lămuri orice curiozitate astronomică și îți vor spune cele mai amuzante povestiri, așa cum face și Abu când se urcă pe umărul personajului nostru îndrăgit.
Este într-adevăr vorba de o aventură dacă nu e și foc de tabără? Ne vom aduna în jurul lui și vom împărtăși povești despre tainele cosmice.
De-a lungul nopții, vom elibera și lampioane în cerul înstelat. Acestea vor fi ca niște licurici care își găsesc calea către infinit.
Așadar, ia cu tine grupul de prieteni sau familia, o pătură (sau covor zburător) pentru a sta confortabil în timpul observațiilor și multă energie pentru a dansa printre stele. Te așteptăm pe Dealul Budacului, unde vei avea oportunitatea de a fi înconjurat de stelele care dansează alături de tine în acest spectacol. Vino să fii parte din acest eveniment astronomic!
Hai să ne distrăm și să călătorim împreună prin univers în căutarea magiei stelare!

 

SPUNE-TI PAREREA