Un bărbat de 43 de ani din Bistrița a ajuns în arestul poliției după ce a încălcat ordinul de protecție pe care polițiștii l-au emis în favoarea fostei sale partenere. Acesta a urmărit-o pe o strdaă din Bistrița și a agresat-o.
„Având în vedere probele administrate într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și încălcarea ordinului de protecție, polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 34 de ani din Bistrița, cercetat pentru comiterea faptelor.
În fapt, la data de 29 iulie a.c., bărbatul, împotriva căruia era emis de ordin de protecție, nu ar fi respectat măsurile impuse în sensul că, în timp ce se afla pe o stradă din Bistrița, s-ar fi apropiat la mai puțin de 100 metri de fosta concubină, pe care ar fi agresat-o fizic.
În prezent, acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, în vederea arestării preventive.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit“, a informat IPJ BN.