Vremea schimbă foaia la final de iulie și, după o lună veritabilă de Cuptor, se răcorește considerabil.
„După o zi de duminică cu o vreme călduroasă în tot județul, în care valorile termice din zonele joase de relief au depăşit 32°C ( cu 33.7°C la Beclean ), următoarele 3 zile aduc o ponderare nesperată a regimului termic.
Responsabil, un context baric care va încuraja transportul unui aer de origine maritim-polară spre zonele nordice ale ţării noastre, inclusiv la noi în județ.
Astfel, o vastă arie de presiune ridicată va înainta spre centrul continentului în timp ce în nord-vestul Câmpiei Ruse o depresiune importantă se află în tranzit spre estul continentului. Mişcarea aerului, va căpăta astfel, o direcţie NV-SE, din zona Mării Baltice urmând a înainta spre sud un aer proaspăt, rece.
Cuprinşi de meandrele anticiclonale dar totuşi într-o zonă de cuplaj în care izobarele sunt foarte apropiate la contactul cu zona de minim amintită, la noi vremea va rămâne uscată, în general frumoasă, în răcire dar în plus şi vântoasă pe parcursul zilei de luni, mai ales în estul județului şi în zonele de munte, unde vântul va deveni activ, cu intensificări de 40 – 50 km/h. Intensificări temporare sunt, de altfel, de aşteptat peste tot.
Valorile maxime de temperatură vor urma a fi cuprinse între 20 şi 26°C, luni şi marți, cu minime care vor scādea spre 10 – 12°C inclusiv în zonele joase de relief. În depresiunile intramontane, valorile minime de t° vor putea scādea marţi şi miercuri dimineaţă spre 5/7°C, valori per total care vor caracteriza o vreme răcoroasă pentru această perioadă, cu anomalii termice negative de 6 – 8 unități.
„Minunea” ţine cam trei zile, apoi intrăm din nou pe un trend ascendent iar după 5 august semnalele sunt puternice pentru un nou val de căldură de durată, cu valori caniculare pe arii extinse“, a transmis ONG Meteo.BN.