Artistul Horațiu Mălăele a fost prezent recent la Bistrița, la Casa Colecțiilor și Documentelor de Patrimoniu unde și-a lansat cărțile „Tristețea ploilor“, „Tehomir“, „O poveste cam ciudată“ și volumul de versuri „Poezii și vorbe-n vânt“. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Județeană „George Coșbuc“, fiind mdoerat de managerul instituției, Ioan Pintea. Horațiu Mălăele a avut parte de un public generos cu care s-a angajat într-un dialog cald, uman și plin de profunzime.
S-a vorbit, în mod special, despre volumul „Tehomir“, o operă care descrie satul bunicilor lui Horațiu Mălăele.
„Tehomir este un sat, e un «Macondo» al lui Horațiu și, oarecum, temele îmi sunt foarte cunoscute pentru că eu am trăit într-un sat care seamnă foarte mult cu Tehomir. E satul bunicilor lui Horațiu, un sat pe care îl descrie foarte, foarte bine, în nuanțe speciale. Personajele sunt multe, descrierile sunt multe, întâmplările în satul acela sunt copleșitoare, dar stilul lui Horațiu este foarte tare pentru că poate să concentreze atâtea întâmplări într-un text atât de scurt. Comentatorii prozei lui Horațiu Mălăele spuneau că această carte, Tehomir, dar și celelalte, sunt cărți care ar putea deveni romane, care ar putea deveni povești foarte întinse. Dar este bine că sunt foarte condensate și, în felul acesta, Hoațiu ne arată o lumea întreagă. Lumea aceasta este, după părerea mea, și o lume destul de poetică, e și o poezie destul de interesantă în aceste cărți de proză, personajele îți rămân în minte, portretele personajelor nu-ți dispar foarte repede din minte. E vorba despre un realism magic“, a comentat Ioan Pintea.
Horațiu Mălăele a vorbit, de asemenea, despre scriitori care l-au fascinat și l-au influențat, dar și despre relația specială dintre cărți și cititori.
„Dacă începi să îți povestești cărțile sau operele, spunea Picasso, înseamnă că e vai de capul lor. O să îi las pe ceilalți să povestească. Mă onorează foarte tare asemănarea cu Marquez și cu universul sud-american, pentru că și eu am fost îndrăgostit, dar, drept să spun, dacă mă întrebați pe mine, eu mă simt mai apropiat cu un Macondo dâmbovițean. Am fost mult mai influențat de literatura fantastică sau realism fantastic… mult mai fascinat de literatura lui Mircea Eliade care scria într-un anume fel cu mult înainte de a fi mare Marquez și bazinul sud-american. Am fost fascinat de literatura rusă, am fost fascinat de Bulgakov, care scria și el într-o zonă realism-fantastică, am fost fascinat de literatura franceză, de francezii anilor interbelici. Evident că fiecare scriitor este un bagaj de cunoștințe și de emoții și e foarte bine că rămânerea înseamnă aceste cărți pe care le lasă în urmă și cu care actualitatea sau posteritatea vor intra înt-un contact emoțional. Fiecare carte, nu doar a mea, fiecare din cărțile pe care le citiți intră într-o chimie specială și unică cu cititorul și niciodată la fel. E vorba de cultură, de emoție, de cunoștințe, de fantezie, e vorba de toate lucrurile acestea. Pentru fiecare om o carte înseamnă ceva nou, ceva special. Nu îi invidiez deloc pe cei tineri care citesc din ce în ce mai puțin și asta s-ar putea să aibă un deznodământ trist. Sunt mândru de mine pentru că am scris aceste cărți și le-am dus până la capăt, sunt mândru că am punctat existența acestui sat care nu este un Macondo inventat al lui Marquez, este un sat de-adevăratelea care există în România de astăzi în care mă duc și petrec destul de mult timp“, a rostit Horațiu Mălăele.
