Cadavrul unui bărbat de 64 de ani a fost găsit astăzi în râul Bistrița. Este vorba de un bărbat din Unirea, dispărut în data de 7 iulie.

„Astăzi, 17 iulie, polițiștii din Bistrița au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că în albia râului Bistrița din municipiu se află cadavrul unei persoane.

La fața locului, la aproximativ 300 de metri de baraj, în albia râului, polițiștii Biroului de Ordine Publică și cei de la Investigații Criminale au identificat persoana în cauză, ca fiind bărbatul de 64 de ani din Unirea, a cărui dispăriție de la domiciliu a fost sesizată la data de 7 iulie a.c.

Polițiștii vor dispune efectuarea necropsiei cadavrului pentru a stabili cu exactitate cauza decesului. Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița pentru ucidere din culpă“, a informat IPJ BN.

SPUNE-TI PAREREA