De câte ori vine vorba de călătorii și pachete turistice, îmi amintesc un fragment dintr-o carte legat de profeția unui „clarzăvăzător“ din vremea profetului Mohamed:

[…] și să mai vezi oameni care se duc dintr-un loc în altul fără să facă negoț, f[ră să vrea să-și vadă rudele sau prietenii și fără să vrea să învețe vreun meșteșug – merg doar ca să vadă alte locuri, dac-ai pomenit așa ceva.
– Or fi precum călătorii cei vechi, poate că deschid drumuri.
– Nici pomeneală! Doar merg de colo-colo și se uită la tot ce le iese în cale, fără scop.”

Totuși, îmi place să cred că atunci când ai mintea trează și ești receptiv sufletește, poți să parcurgi o călătorie nu doar pentru a bifa o destinație turistică sau pentru poze și story-uri pe Instagram în fața unor clădiri.

Poate nu ești chiar un mare deschizător de drumuri, dar, cu siguranță, ești un drumeț care, prin pașii lui, pune ceva la temelia unei prietenii dintre două țări care se construiește și prin aceste schimburi culturale și călătorii, dacă vorbim de pacea și prietenia dintre națiuni. Dacă vorbim de pacea sufletească, probabil o călătorie îți dă destulă hrană pentru creier ca să nu te mai gândești la propriile probleme, dar aici depinde de fiecare…

Zbor direct București-Baku la prețuri accesibile

Am fost unul dintre primii pasageri ai zborului direct București-Baku, inaugurat la începutul lunii iunie, de Azal (Azerbaijan Airlines), linie aeriană care facilitează vizitele dintre cele două țări, România și Azerbaidjan. Avionul pleacă din București în fiecare joi și returul se face luni, așa că programul este perfect pentru un city break. Biletul costă 140 euro – 160 euro, depinde de perioadă, iar rezervarea se poate face pe azal.az. Aplicația pentru viză se face online, durează cât să completezi câteva date, dar răspunsul vine în maxim trei zile.

Am avut un zbor liniștit și am aterizat pe aeroportul „Heydar Aliyev“, care poartă numele unui politician azer, șef al partidului sovietic în Republica Socialistă Sovietică Azerbaidjan între 1969 și 1982 și al treilea președinte al Azerbaidjanului din octombrie 1993 până în octombrie 2003 (o să îi vedeți poza în mai multe locuri din Azerbaidjan).

Găsești multe opțiuni de cazare în Baku, noi am ales East Legend, un hotel aflat la aproximativ 2,5 km de centru, cu piscină interioară și cu un stil mai tradițional. Camera costă în jur de 56 euro/ noapte. Nu este neapărat un hotel luxos, dar a fost o alegere bună, mi-au plăcut arhitectura, atmosfera locului și răcoarea grădinii în care puteai să stai să lenevești sau să socializezi la răcoare, pentru că pe timpul verii, sunt zile de „foc“ în Azerbaidjan, cu temperaturi caniculare. Pe scurt, am petrecut zile liniștite la East Legend, în care am savurat aroma suavă de ceai negru la micul dejun, am băut vinuri azere după cină și ne-am minunat de puii de turturică cuibăriți într-un candelabru de la intrare.

Baku, un oraș seducător, plin de arome și culori

O mare parte din timp ne-am petrecut hoinărind prin Orașul Vechi din Baku ((İçəri Șəhər), prin parcuri, pe malul Mării Caspice, pe la magazinele de suveniruri și câteva restaurante. Multă lume spune că Baku seamănă într-un fel cu Dubai, referindu-se probabil la aerul de grandoare pe care îl are și la clădirile futuriste, cum sunt Flame Towers, construcțiile emblematice pe care le poți surprinde în multe fotografi,  contrastând cu arhitectura orașului vechi. De altfel, dacă străbați Baku de la un capăt la altul, poți constata că este un oraș grandios, foarte îngrijit și curat. După cum am remarcat și cu altă ocazie când am fost în Baku, pe străzi este curat și oamenii lasă în urma lor mirosuri puternice de parfumuri orientale. De data aceasta am și descoperit câteva magazine cu parfumuri, chiar parfumuri locale produse în Azerbaidjan pe care nu le găsești nicăieri, nici online, nici în duty-free, ci doar în Baku (și chiar merită să le descoperi).

Sunt multe lucruri care îți iau ochii în magazinele de suveniruri: eșarfe de mătase sau din păr de cămilă, seturi de ceai, covoare tradiționale, figurine subformă de rodii și multe altele. Eu mi-am cumpărat cea mai puțin-stridentă posibil eșarfă (pentru că majoriatea sunt în culori vii și cu motive tradiționale) care m-a protejat de soare în zilele cât am stat acolo.

Am vizitat Muzeul Cărților în Miniatură unde am avut surpriza să descopăr și titluri românești,  dar sunt multe locuri pe care trebuie să le vezi în Baku: Turnul Fecioarei, Muzeul Covoarelor și alte obiective pe care le găsești pe site-urile turistice. https://www.adotrip.com/ro/blog/best-tourist-places-to-visit-in-baku

Cert este că orașul vechi te copleștește prin arhitectură, pasajele înguste dintre clădiri și toate micile sau marile detalii care îi dau unicitate, pisicile prietenoase pe care le întâlnești la tot pasul, oamenii care joacă table sau își savurează ceaiul. Ai nevoie e câteva zile ca să îl simți cum trebuie, nu doar să alergi de „colo-colo și să te uiți la tot ce îți iese în cale…“

În perioada în care am vizitat Baku era, cel mai probabil, și perioada festivităților de absolvire pentru că am văzut multe grupuri de liceeni îmbrăcați în diverse costumații, plimbându-se prin oraș.

Nu știu dacă este o observație plină de acuratețe sau doar o părere, dar nu am văzut oameni sărutându-se, îmbrățișându-se sau având, în general, gesturi intime în public. Azerbaidjan este, în proporție de 97% o țară musulmană, dar, cel puțin în Baku, puține femei poartă haine care le acoperă complet capul sau corpul. Totuși, aș putea spune că deși oamenii se îmbracă modern, au un aer de decență și nu am remarcat nimic extravagant din punct de vedere vestimentar.

Cum e mâncarea în Azerbaidjan

Baku este un loc ce pune mult accent pe tradițiile locale, inclusiv în gastronomie. Aici n-o să găsești prea multe cafenele unde „barrista“ îți servește cafea specialități de cafea cu spumă subformă de inimioară sau frunzuliță. Este Starbucks, găsești și câte un mic coffee-shop, dar specialitatea azerilor este ceaiul pe care îl găsești peste tot (iar dacă intri în suprmarket, ai șansa să alegi din câteva sute de cutii cu sortimente de ceai).

Revenind la mâncare, am luat masa în câteva locuri din Baku, din care aș aminti Museum Inn, un local pitoresc pe trei nivele, cu vedere la Marea Caspică și la Turnul Fecioarei, și Shakh Garden, un spațiu generos, cu o ambianță tradițională, în Orașul Vechi, unde seara poți asculta muzică LIVE.

Din start, trebuie să precizez că nu vei întâlni ospătari plictisiți sau care să întârzie cu comanda în Azerbaidjan. Și nici cadrul în care clienții să facă glume sau avansuri chelnerițelor. În mare parte, cei care servesc la restaurante sunt bărbați și pare că au un talent special în domeniul ospitalității. Sunt foarte amabili, plini de solicitudine, dar, în același timp, impun respect.

În Azerbaidjan, mâncatul în oraș este diferit față de ceea ce știm noi. Dacă cineva comandă ceai, de regulă, se aduce un recipient cu ceai care se împarte în niște păhărele speciale cu alte persoane de la masă.

De asemenea, se aduc farfurii pentru toți, iar mâncarea se aduce pe rând, se pune în mijloc și tot ce se comandă se împarte. Mie mi s-a părut ceva foarte frumos și toate mesele servite acolo au fost memorabile, mai ales că azerii gătesc foarte de aromat și condimentat. În meniul lor veți găsi multe preparate cu carne de miel, salate din belșug, Qutab, o plăcintă tradițională, Backlava (diferită de cea turcească) și ceaiul care se servește alături de zahăr cubic ce se „ronțăie“ separat, nu se dizolvă în băutură, așa cum suntem noi obișnuiți.

O călătorie memorabilă în Caucaz

Revenind pentru a doua oară în Azerbaidjan, am ținut neapărat să facem o călătorie în Caucaz și să vedem și câteva zone rurale. Am primit un ghid, pe Elmir, care ne-a condus la aproximativ 160 de km de Baku, într-o așezare montană numită Lahic. Cadrul natural este unul arid și pustiu, pe zeci de kilometri, în afara capitalei. Pe măsură ce ne-am apropiat de munți, priveliștea a început să „înverzească“ sub ochii noștri iar, la un momentdat, am dat brusc peste cel mai improbabil peisaj: o pajiște montană plină de maci!

Totuși, Munții Caucaz nu seamănă deloc cu locurile de basm, cu izvoare cristaline, de la noi. Sunt neprietenoși, tulburători și îți dau sentimentul că au fost martorii unor drame de-a lungul istoriei. Pe deasupra, drumul prin această zonă din Caucaz este unul dintre cele mai dificile trasee din lume.

Lahıc este un sat de pe versanții sudici ai Caucazului Mare, raionul Ismailli. Este situat la peste 1200 de metri și este una dintre cele mai vechi așezări din Azerbaidjan, fiind un important centru meșteșugăresc încă din perioada medievală.

Populația este de aproximativ 860 de persoane care vorbesc limba Tat, cunoscută și sub numele de Tati Persian, o limbă iraniană de sud-vest vorbită de Tats din Azerbaidjan și Rusia. Aici au existat, de-a lungu timpului, meșteri pricepuți: bijutieri, fierari, dulgheri, țesători de covoare, gravori, pictori, tăbăcari, cizmari  și alții. Multe dintre produsele acestora sunt expuse în muzee și colecții celebre.

Lahic este încă un loc remarcabil, cunoscut pentru artizanii săi care confecționează, în mod special, obiecte din cupru, dar aici găsești și covoare, eșarfe, diverse suveniruri. Ceea ce m-a încântat în mod deosebit au fost condimentele și ceaiurile, colorate și aromate.

După ce am vizitat zona de artizani ai satului, ne-am oprit la marginea drumului, într-o mică grădină, unde un localnic, Rusal ne-a servit cu ceai tradițional, preparat afară, la samovar, în care a adăugat mentă proaspătă și petale de trandafir sălbatic pe care le-a culese chiar atunci.

Apoi am mâncat într-o curte interioară, un fel de „punct gastronomic local“, unde ni s-au servit brânză, iaurt care m-am amintit de laptele acru de pe vremea bunicilor, platouri cu legume crude și murături, diverse sosuri, sarmale în foi de viță de vie, un mix de fripturi de vită, pui și miel, alături de vin de casă.

La întoarcere am străbătut un traseu unde am regăsit peisaje similare cu zonele de deal de la noi, cu pajiști înverzite și copaci umbroși. Pe marginea dumului am întâlnit mai multe locuri în care femei azere prepară și vând plăcintă tradițională, Qutab, cu verdețuri sau carne de miel.

Înainte de a ajunge înapoi în Baku, am vizitat pentru prima dată o moschee, un loc de rugăciune pentru cei de religie musulmană – o clădire impozantă, decorată cu albastru-turquoaise, culoarea emblematică în Azerbaidjan, înconjurată de o grădină impresionantă. Ne-am lăsat încălțările la intrare și am pătruns în interior, unde era o liniște solemnă. Câțiva oameni care se aflau la rugăciune păreau că meditează sau pur și simplu și-au luat un răgaz să stea relaxați cu ei înșiși și cu Divinitatea. Mi-a rămas în mintea imaginea unui bărbat care stătea întins pe covor, cu mâinile sub cap.

Focul etern și marea fierbinte

Un alt obiectiv important pe care l-am vizita este Atashgah, un templu Zoroastrian unde arde focul etern. Ateshgah este un templu religios asemănător unui castel din orașul Surakhany (în raionul Surakhany),o suburbie din Baku.

Bazat pe inscripțiile iraniene și indiene, templul a fost folosit ca lăcaș de cult hindus, sikh și zoroastrian. „Ātash” (آتش) este cuvântul persan pentru foc. Complexul pentagonal, care are o curte înconjurată de chilii pentru călugări și un altar-tetrapilar în mijloc, a fost construit în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. A fost abandonată la sfârșitul secolului al XIX-lea, probabil din cauza scăderii populației indiene din zonă. Flacăra veșnică naturală s-a stins în 1969, după aproape un secol de utilizare a petrolului și a gazului din zonă, dar acum este aprinsă de gazul din orașul din apropiere.

Atashgah a fost un centru de pelerinaj și filozofic al zoroastrienilor din subcontinentul indian de nord-vest, care au fost implicați în comerțul cu zona Caspică prin faimosul „Drum al Mătăsii”. Cele patru elemente sfinte ale credinței lor au fost: ateshi (foc), badi (aer), abi (apă) și heki (pământ). Templul a încetat să mai fie un lăcaș de cult după 1883 odată cu instalarea de uzine petroliere (industrie) la Surakhany. Complexul a fost transformat în muzeu în 1975. Aici veți găsi, pe lângă templul propriu-zis, câteva magazine de obiecte artizanale deosebite, extrem de frumoase și atent lucrate, de la ceramică la bijuterii. De aici mi-am luat o pereche de cercei lucrați manual. În Azerbaidjan, la fel ca în Turcia, te poți târgui cu vânzătorii, și se pare că acest lucru este pe placul lor. Deși nu am cerut asta, cel care mi-a vândut cerceii s-a oferit să îmi facă o reducere de 10 AZN (manați), și acest lucru m-a surprins pentru că nu ne aflam într-un bazar, ci într-o zonă comercială în care am plătit cu cardul și am primit un bon fiscal.

Deși ne-a mai rămas puțin timp la dispoziție, am ținut să vizităm și litoralul. Am mers la o plajă publică unde am plătiti 5 AZN/ persoană pentru acces. Există și plaje sau aqua park-uri exclusiviste în Baku, dar plaja publică nu este tocmai ce întâlnim pe litoralul nostru. Oamenii nu par să aibă mari pretenții de la litoral. Vin cu samovarul sau cu termosul de ceai, își pun ceva de mâncare și stau pe cearceafuri, într-o atmosferă lipsită de elemente „instagramabile“. În schimb, plaja e minunată, nisipul fin, apa mică pe distanță de sute de metri și fierbinte…

În ultima seară petrecută în Baku ne-am îndreptat pe jos, spre hotel, și am făcut o fotografie cu Turnul  Fecioarei, la înserat, învăluit în zborul sutelor de rândunele de la malul Mării Caspice…