Rezultatele proaste obținute de organizația PNL BN la alegerile locale din 2024 au stârnit nemulțumiri și tensiuni în interiorul partidului. În lipsa unei perspective de a deveni, prea curând, purtători de serviete sau de a primi funcții importante, tinerii din organizație au anunțat că ăși dau demisia în bloc. Cel mai interesant lucru este, însă, că nimeni nu a văzut vreun lider marcant al tinerilor PNL, până acum, singura lor luare de poziție fiind această demisie colectivă.

Cu un gust amar și o profundă dezamăgire, Organizația de Tineret a PNL Municipiului Bistrița anunță încetarea activității sale. Conducerea organizației municipale ne-a tratat cu dispreț, folosindu-se de noi doar pentru a ne învinui ulterior de lipsă de implicare. Este revoltător să fim acuzați pe nedrept după ce am investit timp și efort în susținerea tinerilor și a voastră în această campanie electorală.
Da, am pierdut alegerile, dar dacă suntem considerați inutili, plecăm cu capul sus. Domnilor din conducerea organizației, care ați pierdut și voi alegerile, cum puteți să rămâneți în aceste condiții, fără nicio rușine?
Vom continua să luptăm pentru tinerii bistrițeni, dar departe de influența toxică a unei conduceri incompetente și insensibile la nevoile reale ale comunității noastre“, a anunțat Mario Pudilik, unul dintre tinerii liberali.

SPUNE-TI PAREREA