Joi, 13 iunie, va avea loc cea mai mare sărbătoare a Țării Năsăudului: Ispasul sau Înălțarea Domnului.
Este cea mai importantă sărbătoare pentru oamenii acestor locuri și care adună în Năsăud mulțime mare de oameni, veniți la vestitul târg.
De ani mulți, aici, se desfășoară o manifestare culturală foarte îndrăgită de năsăudeni, „De Ispas la Năsăud“.
Anul acesta, spectacolul folcloric organizat cu această ocazie îi va avea ca invitați pe Cristian Pomohaci, Mariana Anghel, Sava Negrean Brudașcu și mulți alții.