Un scor istoric, la alegerile locale, a fost obținut la Bistrița, în ceea ce privește alegerile pentru funcția de primar al municipiului. Cei doi candidați aflați în topul preferințelor electoratului, Ioan Turc (PNL, primar în funcție) și Gabriel Lazany (PSD), au ieșit aproape la egalitate, cu o diferență de doar câteva voturi.

După ce Partidul Social Democrat din Bistrița-Năsăud l-a dat câștigător pe Gabriel Lazany cu o diferență de opt voturi, Partidul Național Liberal a depus contestație. Astfel, a fost reluată numărarea voturilor. Sacii cu voturi au fost aduși în sala mare de ședințe a Primăriei Bistrița. Mai multe nemulțumiri au planat asupra acestor proceduri de renumărare: pe de o parte, social democrații au fost nemulțumiți că voturile au fost aduse în proximitatea biroului lui Ioan Turc, pe de altă parte, liberalii au arătat că s-au constatat câteva nereguli în unele procese verbale.

Din duminica alegerilor și până în această seară, liberalii nu au făcut nicio declarație, în timp ce social democrații și-au savurat victoria după ce s-au impus categoric la nivel județean.

Tăcerea a fost întreruptă în această seară de viceprimarul Sorin Hangan care a anunțat că PNL-ul mai are o singură șansă de a inversra situația. Iată mesajul transmis de Sorin Hangan:

 

Oameni cu suflet liberal,
Indiferent că sunteți membri PNL sau simpatizanți aveți credința că doar „prin noi înșine” dreptatea și adevărul vor învinge.
Votul a peste 15.000 dintre dumneavoastră, cetățeni ai Bistriței, pentru care vă mulțumim din tot sufletul, și grija față de rezultatul real al alegerilor arată că PNL este un partid al OAMENILOR adevărați.
Am evitat ca partid să postăm în presă, căruia îi mulțumim pentru spiritul deontologic, sau pe rețelele de socializare munca depusă pentru a contesta rezultatul alegerilor locale pentru Primăria Bistrița până nu am avut ceva concret.
În acest moment, suntem în situația în care colega noastră deputatul Diana Morar a trimis contestația la Biroul Electoral Central în care cerem renumărarea voturilor! În prealabil, Biroul Electoral Municipal a admis contestația noastră de renumărare a voturilor, însă Biroul Electoral Județean a admis contestația PSD-ului de a respinge decizia Biroului Electoral Municipal.
Acum totul depinde de București, de BEC! Din punct de vedere procedural, juridic este ultima șansă, iar bistrițenii trebuie să fie siguri de rezultatul votului lor!
Într-o societate bazată pe respect și corectitudine, nimeni nu ar trebui să înceapă un mandat asupra căruia să planeze o suspiciune.
PSD și candidatul acestui partid ar trebui să știe și să fie primii care să-și dorească acest lucru!
Cred în continuare,că dreptatea , democrația și adevărul sunt în noi, bistrițenii!
ACASĂ, în orașul nostru, nu este loc pentru minciună!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

SPUNE-TI PAREREA