Cu regret vă anunț că rămâneți corigent la capitolul administrație publică. Ca să știe toată lumea, Robert Sighiartău și-a acuzat colegii liberali din Consiliu Județean de “tunuri la buget” și “nereguli publice”, spune Augusta Săsărman, consilier municipal PSD.

„După ce colegii lui din PNL l-au picat cu brio la testul de promovare pentru funcția de ministru pentru care s-a zbătut ca peștele pe uscat, azi candidatul Robert Sighiartău demonstrează încă o dată că habar nu are cum se face administrație.

Mai mult ca sigur că nu i-au folosit nici cei 4 ani în care a fost consilier județean și habar nu are despre etapele de aprobare a unui proiect de hotărâre.

O scurtă verificare pe site-ul Consiliului Județean arată faptul că ̆̂ ̆ ̦ ̂ au fost inițiate de către vicepreședintele TIBERIU-CIPRIAN KECSKES-SIMIONCA – membru PMP, au primit avizul de legalitate de la secretarul general al județului și au primit #avizul comisiilor de specialitate cu unanimitate de voturi:

Comisia de Urbanism – președinte Attila Antal – membru UDMR;

Comisia Economică- președinte Gheorghe Scuturici- membru PNL

Deci, domnule Sighiartău, după această clarificare a modului în care s-au aprobat valorile unor investiții în Consiliul Județean, vă mai susțineți acuzatiile despre ”tunuri” și ”nereguli publice”? Sau ne veți spune că sunteți persecutat/sabotat/intimidat și de propriii colegi?

Amuzant este că pe mulți dintre colegii dvs liberali pe care i-ați contestat îi regăsim pe lista de candidați pentru un nou mandat sau chiar candidați la funcția de primar (Beclean).

”Prostul dacă nu-i fudul parcă nu e prost destul” – spune românul remarcând că mândria deșartă și fala sunt luxul celui năuc și slab de minte”, a transmis Augusta Săsărman.

Comandat de: Partidul Social Democrat- PSD Org. Jud. Bistrița-Năsăud/ Publicat de IKON AGENCY SRL/ Codul de identificare al Mandatarului Financiar 2124000

1 COMENTARIU

  1. Cine pe cine condamna aici? Penibila aceasta ipocrita care fura in frunte cu masa picoliță ajunsă la domnii de Bucuresti pe banii poporului prostituția plătită tot din banii fraierilor. Cele mai “proaste si fudule” sunteți voi Sasarmancelor, nici Dancila nu este atât de penibila ca si voi!

SPUNE-TI PAREREA