În județul Bistrița-Năsăud, există un loc care oferă un refugiu perfect pentru cei care doresc să exploreze natura pe un traseu accesibil și plin de frumusețe. Situat în apropierea zonei Colibița, acest loc este o destinație ideală pentru drumeții de o zi, potrivită pentru toate categoriile de vârstă și niveluri de pregătire fizică.

Este vorba de Muntele Căsaru, o zonă de drumeție amenajată de către primăria Tiha Bârgăului. Mai nou, zona de picnic de la Valea Străjii, amenajată tot de Primăria Tiha Bârgaului, este conectată de traseul Muntele Căsaru.

Opt poduri au construit angajații Ocolului silvic Tiha Bîrgăului, peste râul Bârgău, pentru a lega zona de picnic de la Valea Străjii, amenajată de Primăria Tiha Bârgaului, de traseul Muntele Căsaru. A rezultat un traseu turistic în lunca Bârgăului, la poalele Muntelui Căsaru în lungime de 2,3 km și o diferențâ de nivel de aproximativ 50 metri. Astfel, cei care își petrec timpul liber în zona de picnic Valea Străjii, și nu numai, pot face o drumeție de aproximativ 2 ore, dus-întors, pentru a admira poienele din lunca Bârgăului, culoarele de vegetație (anin, răchită, molid, etc), cazematele din beton aparținând Liniei Arpad, din al 2-lea Război Mondial, pepiniera silvică, microcanionul, abrupturile și cascada Sărita din sectorul Surpătura.
Atracția principală este microcanionul și Cascada Sărita, situate la aproximativ 2 km de Valea Strății, unde am amenajat o scară cu 45 de trepte pentru ca turiștii să poată admira în siguranță cascada și bazinetul, cu apă lină de culoarea smaraldului, format la baza cascadei în care se varsă și pârâul Surpătura“, se arată într-o postare pe pagina oficială de Facebook Muntele Căsaru.

SPUNE-TI PAREREA