Candidatul PSD la primăria Bistrița, Gabriel Lazany, a prezentat astăzi un nou proiect pe care l-a realizat de curând, chiar în campania electorală, după ce, întâmplător, a descoperit un loc „mirific“ în timp ce se afla pe teren.
Lazany a organizat o conferință de presă și a povestit că a descoperit terenul situat pe malul râului Bistrița, aflat în campanie electorală, după care a solicitat un extras de carte funciară, din document rezultând faptul că, terenul în cauză, este proprietatea municipiului Bistrița. E vorba de peste 16.000 de mp, pe care se va amenaja un parc, un loc de joacă pentru copii, plajă artificială, spațiu dedicat pentru terase, cu acces de pe un pod pietonal peste râul Bistrița.

Bistrița are nevoie de astfel de locuri. Este un parc care va uni două cartiere, Unirea și zona de pe Valea Ghinzii. Sunt peste 5000 de potențiali beneficiari ai acestui parc. (…)Va însemna foarte mult pentru orașul nostru, pentru dezvoltarea orașului nostru, pentru un oraș așa cum îl văd eu. Este un loc mirific și, da, este în Bistrița! Cartierele Bistriței merită aceeași atenția ca orice altă zonă din municipiu. Cartierele Bistriței să devină Bistrița, iar cetățenii acestor cartiere să nu se întrebe ce apartenență au. NU trebuie să mai existe diferențe între locuitorii unui oraș. Asta vom implementa, asta facem noi, un oraș pentru toți bistrițenii“, a declarat Lazany.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a subliniat că Gabriel Lazany este un om vizionar, asumat, un profesionist desăvârșit.

Îmi doresc foarte mult ca un număr cât mai mare de oameni să afle ce își dorește Gabriel Lazany pentru Bistrița și sunt convins că pe 9 iunie, cu ajutorul cetățenilor municipiului Bistrița și al bunului Dumnezeu, Gabriel Lazany va deveni cel mai bun primar pe care l-a avut Bistrița vreodată în istoria acestui oraș. Este un lucru pentru care girez, un lucru pentru care mă angajez și așa cum i-am fost alături și în cei 12 ani de parteneriat pentru sănătate, îi voi fi alături, fără nicio rezervă, și pentru toate proiectele care vor schimba fundamental minunatul municipiu în care trăim”, a declarat Emil Radu Moldovan.

Comandat de: Partidul Social Democrat- PSD Org. Jud. Bistrița-Năsăud/ Realizat de IKON AGENCY SRL/ Codul de identificare al Mandatarului Financiar 21240002

SPUNE-TI PAREREA